Gigi Becali (foto) va primi, de Paști, un ou roșu, dar meniul din arest nu conține preparate din carne de miel și cozonac.
Meniul este stabilit de oficialii Penitenciarului Rahova, unitatea care asigură hrana tuturor persoanelor aflate în arest. Atât la Rahova, cât și în celelalte unități de arest din Capitală, masa de prânz va fi una festivă, însă meniul nu va fi unul foarte generos, întrucât banii alocați nu au fost suficienți. Astfel, meniul va cuprinde pilaf sârbesc cu carne de porc și sos preparat la cuptor, un cârnat prăjit, un măr și tradiționalul ou roșu, însă Gigi Becali va putea beneficia și de pachetul de acasă sau de alimentele pe care și le poate cumpăra prin intermediul polițiștilor de la arest. Este posibil ca în acest an latifundiarul să nu se poată bucura nici de slujba religioasă din ziua de Paști. Conducerea Serviciului Arest din Poliția Capitalei a înaintat o cerere Patriarhiei Române pentru ca un preot să oficieze duminică o slujbă în toate aresturile din București, însă până aseară nu primise răspuns. Și bodyguarzii rămân în arest
Nici ceilalți patru învinuiți în acest dosar nu au fost mai norocoși. Dediu, Zmărăndescu, Dumitrașcu și Beciu vor rămâne în continuare după gratii. Doi dintre ei au stârnit zâmbete în sală prin pledoariile lor. „Chiar sunt bolnav, doamnă!“ a spus, sigur pe el, Dumitru Beciu, în timp ce Dediu nu a știut ce să zică atunci când i-a venit rândul: „Ce să zic?!Păi ce să zic!?Da! Să se admită cererea!“ Avocații vor face recurs
Bivolaru, Mateuț și Dancu au fost cei trei avocați care au pledat ieri pentru Becali. Discursurile celor trei au vizat prezumția de nevinovăție, exemple din alte state și datoriile pe care Becali le are față de societățile sale, dar și faptul că în libertate Gigi nu ar afecta desfășurarea procesului. Cum decizia a fost în continuare nefavorabilă, cei trei au decis să facă recurs. Încă un suspect audiat
Un bărbat, suspectat că ar fi făcut parte dintre cei care i-au agresat pe presupușii hoți ai autoturismului lui Gigi Becali, a fost audiat ieri la Poliția Capitalei. Potrivit surselor, Mihai Nilă ar fi condus un autoturism Toyota și ar fi participat la prinderea celor trei presupuși hoți. De asemenea, Nilă ar fi fost și în bar când cei trei au fost puși să dea declarații. Meniul lui Gigi de Paște: Pilaf sârbesc cu carne de porc și sos preparat la cuptor; Un cârnat prăjit; Un măr; Un ou roșu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER