Fără eșec în Anglia! Curtean și Dănciulescu i-au salvat pe „câini”! Dinamo-Barnsley 2-2
*Dinamo a făcut, joi, 2-2 cu Barnsley și a încheiat cantonamentul din Regat cu două victorii și trei remize
*Dinamo a fost condusă cu 2-0, dar a revenit prin reușitele lui Curtean și Dănciulescu
Formația din Ștefan cel Mare a încheiat joi seria de jocuri amicale din Anglia cu o remiză în fața lui Barnsley, scor 2-2, și intră în linie dreaptă cu pregătirile pentru startul în noul sezon. Chiar dacă lotul a fost modificat în mare parte, echipa lui Gheorghe Mulțescu s-a mișcat bine în jocurile-test din Marea Britanie.
Ultima dovadă în acest sens este remiza cu Barnsley, când „câinii roșii” au revenit de la 0-2 la 2-2. Curtean și Dănciulescu (foto, în roșu) și-au trecut numele pe lista marcatorilor și au evitat primul eșec în această vară.
Pe lângă modificările din lot, sistemul de joc a fost și el schimbat de mai multe ori, din 4-2-3-1, Mulțescu a decis ca pe faza de atac, echipa să se transforme în 4-1-3-2, iar rezultatele s-au văzut. Dinamoviștii au marcat în fiecare dispută și mai așteaptă doi atacanți. Savic și Elton, jucători de care ProSport a scris în exclusivitate, vor sosi la finalul acestei săptămâni și vor avea misiunea de a-l face uitat pe Marius Alexe.
Iată rezultatele obținute de „câini” în jocurile din Anglia:
Dinamo – Livingston FC 3-0 (1-0)
Dinamo – Oldham Athletic 2-2 (1-1)
Dinamo – Ayr United FC 1-1 (0-0)
Dinamo – Heart of Midlothian FC 5-1 (2-0)
Iată echipa de start pe care a folosit-o Gheorghe Mulțescu:
DINAMO: Bălgrădean – L. Rus, Grigore, Asanovic, I. Șerban – Boubacar, Hasanovic – V. Lazăr, Matei, Curtean – J. Thomas
Rezerve: Naumowski, Rotariu, Manyur, Radu Andrei, Durimel, Pape, Vaștag, Dănciulescu, Luchin, Filip, Strătilă