„Fără fani,** ADIO titlu!”

Italianul vrea să tranșeze calificarea cu ungurii de la Ujpest încă de la București

Cristiano Bergodi a părut foarte relaxat ieri la conferința de presă prilejuită de disputarea meciului dintre Steaua și Ujpest din turul doi preliminar al Europe League, care va avea loc în această seară.
Zâmbind, antrenorul principal al roș-albaștrilor a spus că știe cât înseamnă meciul cu ungurii de la Ujpest nu numai pentru steliști cât poate și pentru români. „Mi s-a spus despre  rivalitatea dintre cele două țări. E normal, așa se întâmplă cu țările vecine. Vom face totul să câștigăm, dar acum nu știu dacă o vom face cu 3-0, 4-0, 5-0. Sper să învingem cu un scor bun”, a declarat tehnicianul italian, care vrea să obțină calificarea încă de la București.

„Jucătorii nu pot juca într-o astfel de atmosferă”

Deși Steaua pornește ca mare favorită, Bergodi a recunoscut că meciul poate fi totuși mai dificil decât s-ar putea crede. „E un nou început pentru mine. Partida cu Ujpest poate fi  grea pentru că e prima pentru noi din Liga Europa. Sunt orgolii în joc și la noi și la ei. Ar fi o prostie să ne subestimăm adversarii. Dar sunt liniștit pentru că am lucrat bine în perioada aceasta”, a precizat antrenorul.

Liniștea lui Bergodi poate fi tulburată de războiul dintre galerie și conducerea clubului. Foarte interesant ce a spus italianul: „Dacă publicul ne susține, poate deveni al 12-lea jucător. Dacă va fi în continuare scandal, eu nu pot să ofer garanția rezultatelor. Nu le fac un alibi jucătorilor pentru că le e greu să joace într-o așa atmosferă, dar sunt și ei oameni și nu se poate continua ca anul trecut. Cred că și asta a fost o cauză a rezultatelor de anul trecut”, a afirmat foarte hotărât Bergodi.

 

Publicat: 16 07. 2009, 08:00
Actualizat: 16 07. 2009, 08:39