Fără Reghecampf, Al Hilal câștigă tot! De când e Reghecampf în țară, Steaua câștigă tot mai puțin. Ce se întâmplă la formațiile antrenate de fostul fundaș dreapta

  • Al Hilal, fosta echipă a lui Laurențiu Reghecampf, nu se mai oprește din victorii după demiterea românului. În schimb Steaua, fosta și se pare viitoarea echipă a fostului fundaș dreapta, e în criză adâncă. Aceasta a început odată cu demiterea lui Reghe de la arabi.

Situații ciudate în Arabia Saudită și România, cu același personaj în prim plan, Laurențiu Reghecampf. Adus în vara lui 2014 la Al Hilal, tehnicianul român a câștigat Cupa Prințului, dar a pierdut în finala Ligii Campionilor Asiei, în fața celor de la Western Sydney din Australia. Dezamăgirea provocată de ratarea principalului obiectiv al sezonului a fost mare atât pentru fani, cât și pentru oficiali și jucători. Reghe a pierdut vestiarul, lucru recunoscut săptămâna trecută de fundașul brazilian Digao, care l-a acuzat pe Reghe că nu își respecta jucătorii și nici nu era un foarte bun pedagog.

Noul antrenor este foarte profesionist, își respectă jucătorii. Fostul antrenor nu făcea asta, nu știa să se poarte. Ce făcea Reghecampf la antrenamente era greșit, foarte prost. Nu are niciun merit pentru calificarea echipei în finala Ligii Campionilor„, a declarat Digao pentru presa din Arabia Saudită. Mai mult, ca tabloul să fie complet, fotbaliștii se pare că ajunseseră să îl deteste atât de mult pe Reghe încât au fost la un pas să îl bată. Al-Shamrani, vedeta echipei, a sărit să îl lovească pe ex-antrenorul Stelei, care cu greu a fost scăpat de staff-ul său, anunța presa din Arabia Saudită la finalul lui februarie. „Altercația lui Shamrani cu Reghecampf îl ține departe de lot pe fotbalist„, a titrat akhbarak.net, care a scris despre cum au decurs lucrurile în vestiar. „A sărit să îl bată pe antrenor, care a scăpat cu greu„, mai scriu arabii.

În aceste condiții, se pare că Reghecampf a fost lucrat de jucători, probabil la dorința oficialilor, care nu îl mai doreau sub nicio formă la echipă pe român. De când fostul antrenor al Stelei a fost îndepărtat, Al Hilal a adunat victorie după victorie, Giorgios Donis, cel care l-a înlocuit, fiind văzut ca un adevărat salvator. Echipa e acum la 7 puncte de lider și poate să viseze din nou la titlu, chiar dacă șansele sunt destul de mici.

„Reghecampf și soția lui n-au venit în Arabia Saudită pentru muncă, ci pentru a face bișniță. Dovada cea mai bună e aducerea lui Pintilii în vară, când echipa avea nevoie de un vârf străin. Reghecampf, și când era la Steaua, aducea la echipă numai jucători aflați sub contract. Acest antrenor a primit cadouri în valoare de trei milioane de dolari. În plus, a încasat vreo șase milioane de dolari din salarii și din despăgubiri pentru concedierea sa. Au fost bani aruncați pe apa sâmbetei”
Khalaf Melfi, un cunoscut jurnalist arab

Rezultatele lui Al Hilal după înlăturarea lui Reghecampf

  • Al Hilal – Lokomotiv 3-1
  • Najran – Al Hilal 0-2
  • Al Sadd – Al Hilal 1-0
  • Al Khaleej – Al Hilal 0-1
  • Al Hilal – Al Jeel 4-1
  • Al Hilal – Al Fateh 3-0
  • Foolad – Al Hilal 0-0
  • Al Shabab – Al Hilal 0-1
  • Al Taawon – Al Hilal 0-1
  • Al Hilal – Foolad 2-0
  • Al Hilal – Al Faysaly 3-0
  • Al Hilal – Hajer 6-1
  • Al Hilal – Al Ittihad 3-0


„Fantoma lui Reghecampf” la Steaua

Coincidență sau nu, de când Reghecampf a fost înlăturat de la arabi, Steaua traversează cea mai grea perioadă din istoria recentă. Cu 13 puncte avans față de ASA la finalul turului, echipa din Ghencea e la un pas acum să piardă titlul. Sigur, echipa a slăbit mult față de sezoanele trecute, ba chiar față de tur, în iarnă plecând trei dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei: Sânmărtean, Szukala și Keșeru.

Dar în condițiile în care Gâlcă recunoaște că „Reghecampf dă târcoale”, iar fotbaliștii campioanei petrec mai mult timp în compania fostului antrenor decât în cea a actualului, e clar că la Steaua se întâmplă anumite lucruri care ridică semne de întrebare. În continuare toți specialiștii sunt de părere că roș-albaștrii au de departe cel mai bun lot, iar lipsa rezultatelor, precum și blogajul psihic al fotbaliștilor rămân enigme.

71,4% a fost procentajul de victorii al lui Gâlcă, în tur, când Reghecampf era la Al Hilal. Acum, procentajul a scăzut la 42%, unul extrem de modest în condițiile în care Liga 1 este în moarte clinică.

Rezultatele Stelei după ce Reghecampf a fost demis

  • Steaua – Astra 3-0
  • Steaua – Rapid 0-1
  • CSU Craiova – Steaua 0-0
  • Petrolul – Steaua 1-1
  • Steaua – CFR 1-0
  • Astra – Steaua 2-0
  • Pandurii – Steaua 3-1
  • Ceahlăul – Steaua 0-1
  • Steaua – Viitorul 4-1
  • Steaua – Petrolul 3-1
  • Gaz Metan – Steaua 1-2
  • Steaua – Petrolul 0-1
  • Astra – Steaua 0-0
  • Steaua – Oțelul 1-2

„Îmi doresc să revin la Steaua la un moment dat. Peste un an, poate mai târziu. Dar depinde de situație, de disponibilitate, sunt foarte multe lucruri la mijloc. Dar Steaua are acum antrenor. Probabil, din vară, se vor face anumite schimbări. Dar până atunci nu are rost să vorbim”
Laurențiu Reghecampf, săptămâna trecută

Cât timp este pe primul loc, Gâlcă are postul asigurat, în caz de demitere Becali fiind nevoit să îi plătească o sumă uriașă. Lucrurile se schimbă, însă, dacă Steaua coboară pe locul secund: tehnicianul poate fi demis fără compensații financiare

Publicat: 21 04. 2015, 09:30
Actualizat: 21 04. 2015, 09:31