Fără să-și dea seama, Becali i-a mai aplicat o lovitură lui Ilie Stan în moalele capului!** I-a „accidentat” un jucător la jumătatea sezonului
În stilul său, Gigi Becali a anunțat că Ovidiu Dănănae va pleca la vară, deoarece n-a dat randamentul așteptat. Asta deși mai sunt 13 etape până la final, timp în care se pot întâmpla multe, fiind luată în considerare inclusiv o creștere în joc.
Practic, Becali reușește să-i aplice o lovitură în moralul unui jucător care evoluează pe un post care, pentru Steaua, este călcâiul lui Ahile. Încă de la începutul sezonului, „roș-albaștrii” au avut serioase probleme banda dreaptă, acolo unde în plan era Gabi Matei.
Fostul jucător al Pandurilor s-a accidentat grav însă, iar soluția de avarie a fost în tur Emeghara. Nici el n-a dat randament, astfel că Martinovic a fost trimis să se lupte cu „aripile” adversarilor, pe un post neobișnuit pentru el.
Iarna a venit și o dată cu ea și Dănănae, care n-a reușit să impresioneze. După accidentarea lui Martinovic, a rămas însă unicul fundaș dreapta din lotul lui Ilie Stan, astfel că a mai primit o șansă, cu Astra Ploiești.
Și-a făcut acceptabil treaba, însă Gigi Becali a considerat că trebuie să-l anunțe din timp că va fi unul dintre care vor pleca la vară. Acum, Ilie Stan are un singur fundaș dreapta, până la revenirea lui Martinovic și Gabi Matei. Și ăla cu moralul rănit, într-o perioadă în care urmează meciuri din 3 în 3 zile.