Fără spectacol și goluri multe în Supercupă?** „Formația care va marca prima, va câștiga trofeul!” Tu ce părere ai?

Oțelul și Steaua atacă în această seară cucerirea Supercupei.
Pentru gălățeni, acesta ar fi al doilea trofeu din istorie, în timp
ce pentru roș-albaștri ar fi cel cu numărul 50, pe plan intern.

Partida Oțelul – Steaua va fi
transmisă de la 20:45 în format LIVE TEXT pe
ProSport.ro

Campioni ai României în premieră, gălățenii vor să devină și primii
moldoveni care cuceresc Supercupa.

„Este un joc important, ca orice meci care se joacă cu
trofeul pe masă. Ne va fi greu, pentru că este prima partidă
oficială a sezonului. Va fi mai degrabă o partidă încrâncenată, în
care fiecare echipă va dori să-și facă jocul. Cred că formația care
va marca prima, va câștiga trofeul”,
a spus Cornel Râpă
pentru EVZ.

Fundașul Oțelului nu se plânge că a avut doar câteva zile de
vacanță în această vară și spune că foamea de performnață este cu
mult mai mare decât dorința de a avea concediu.

„Sunt tânăr și am foame de performanță. Nu mă veți auzi vreodată
plângându-mă de faptul că joc la trei zile, că n-am avut vacanță,
că sunt obosit. Am atâtea de învățat, iar orice meci înseamnă un
plus de experiență. N-am făcut nicio schimbare în viața mea după
câștigarea campionatului. Am fugit câteva zile la mare, unde am
stat doar cu gândurile mele”
, a mai spus Cornel Râpă.

Publicat: 17 07. 2011, 09:21
Actualizat: 17 07. 2011, 09:31