Fără străini!

Deși dintre cele 18 cluburi doar cinci solicitau arbitraje
străine, presiunea acestora din urmă devenea din ce în ce mai
puternică.

Steaua, Dinamo, Vaslui, Urziceni și Timișoara insistau pentru
aducerea în continuare a arbitrilor străini, mergând până la a
susține că pot convoca o Adunare Generală pentru impunerea acestei
reguli. Susținător ferm al celeilalte variante – arbitraje
românești în Liga I – Mircea Sandu s-a văzut astfel nevoit să ia
atitudine, adoptând o poziție de forță. A apelat la bunul său amic
de la UEFA, spaniolul Angel Maria Villar, care este chiar
președintele Comisiei de Arbitri a forului european. Personaj
extrem de influent și cu un cuvânt greu de spus, Villar a trimis
ieri o scrisoare prin care precizează clar poziția sa și a UEFA,
care „respinge ferm ideea ca arbitrii străini să mai oficieze în
Liga I”. Cu această scrisoare oficială, „Nașu” nu a mai avut astfel
probleme în a-și impune punctul de vedere, Liga I urmând să aibă
parte doar de brigăzi de arbitri din țară.

Scrisoarea
prietenului Villar

Iată pasaje din scrisoarea lui Villar (facsimil): „Dragă Domnule
Președinte, în calitatea pe care o am, de Președinte al Comisiei de
Arbitri a UEFA, dar și ca iubitor al minunatului nostru sport, vă
scriu această scrisoare, menită să exprime enormul respect pe care
îl am față de munca depusă de arbitrii afiliați la federația
dumneavoastră. Performanțele lor tehnice și fizice, ca și
integritatea lor reliefează existența unui standard cât se poate de
înalt. Vă pot asigura că arbitrajul românesc se bucură de întregul
meu sprijin, la fel cum se va bucura de el în viitor, tot așa cum
resping orice afirmație, conform căreia arbitrii străini ar putea
să oficieze la meciuri din cadrul campionatului României… Angel
Maria Villar Llona, Președintele Comisiei de Arbitri a UEFA”.

Opozanții
au fost nevoiți să cedeze

Primul club care a fost nevoit să cedeze a fost Dinamo, prin
vocea lui Cornel Dinu. „Sunt adeptul arbitrilor români, trebuie să
ne facem singuri ordine în ogradă. În ultimii ani, CFR a fost
avantajată dubios în multe meciuri. Când sunt lucruri flagrante,
indiferent că e vorba de Tudor sau Balaj, trebuie să iei o pauză
să-ți revii”, a spus Dinu la GSP TV.

Reacția celor de la Timișoara a fost ceva mai dură. „Este o
dovadă de dezinteres a celor de la FRF pentru fotbalul de nivel
înalt. Așa înțelege Mircea Sandu să ne facă să investim în
continuare. Ei ne vor învrăjbiți, vor să ne divizeze, le place să
ne mintă în față și să ne ducă cu zăhărelul”, a tunat Marian Iancu
la Sport.ro.

„UEFA caută să corecteze un lucru anormal și o acțiune a
Federației care a cedat presiunii cluburilor atunci când a
modificat regulamentul. Când UEFA vede că se întâmplă lucruri fără
precedent într-o competiție, intervine ferm”
, Ion
Crăciunescu

„Noi am vrut altceva, dar așa este democratic, să ne
supunem la ce a decis majoritatea în Comitetul Executiv „
,
Valeriu Argăseală, președinte Steaua

Publicat: 17 02. 2010, 08:34
Actualizat: 17 02. 2010, 08:39