Romică Pașcu nu a avut meci ușor în prima etapă. Delegat ca observator de joc la meciul Dinamo – FCM Târgu Mureș, brașoveanul a fost ținta glumelor ultrașilor dinamoviști.
Primul ghinion pentru Romică Pașcu a fost acela că galeria dinamovistă a stat exact în spatele băncilor de rezerve. Totul a început cu un salut. „Să trăiți, nea Romică! Nemuritorule!”, s-a auzit vocea unui suporter, în timp ce Pașcu se pregătea de startul partidei. Imediat după gol, tot din tribună au fost aruncate două torțe, iar una dintre ele a trecut la câțiva centimetri de Pașcu. Până la pauză, unul dintre fani l-a sunat pe Pașcu, însă acesta nu a răspuns. A făcut-o Constantin Dănilescu, directorul sportiv al „câinilor”, care a și plecat țintă spre observatorul de joc. „Nea Romică, te caută de la Jandarmerie! Spune că e urgent!” Pașcu a luat telefonul, iar farsa a continuat: „Domnule Pașcu, vă rog frumos să mi-o dați la telefon pe colega mea de la Jandarmerie care se află lângă dumneavoastră. Cred că s-a stricat stația și nu reușesc să o contactez”. Iar Pașcu s-a conformat la cererea ultrașului devenit din conjunctură colonel de Jandarmerie. Cu telefonul ajuns la a treia mână, fanul a mai avut o singură cerere, de data asta refuzată. „Domnișoară, pot să vă invit la o cafea după meci?”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER