Farul a învins Otopeniul și a scăpat momentan de emoții

Frig câinesc, lume puțină și joc prost. Acesta a fost decorul sinistru în care s-a desfășurat la malul mării jocul dintre suferindele Farul și CS Otopeni. Pentru ierarhia din subsolul clasamentului, meciul avea totuși o importanță aparte și a constituit o luptă directă între două candidate serioase la retrogradare. Cu o gură de oxigen luată la Mediaș, constănțenii lui „Săpăligă” au luat meciul ca pe o finală și au profitat la maximum de harababura de la Otopeni, unde noul antrenor Liviu Ciubotariu n-a putut schimba mare luru în doar trei zile. Golul chinuit, dar firesc al lui Rusmir a fost cel aducător de liniște și de speranțe în tabăra gazdelor, care iernează în afara careului retrogradabil. De partea cealaltă, ilfovenii par resemnați și conștienți că doar un miracol în pauza competițională care urmează îi va putea scăpa de Liga a II-a. Totuși, la final, toată lumea părea mulțumită că s-a încheiat acest tur de campionat, gândurile jucătorilor zburând deja la vacanța mult așteptată.

 

Momente-cheie

 

Min. 17: Curcă salvează miraculoso minge trimisă cu capul din șase metri de Kalle, după o centrare bună a lui Vali Negru • Min. 33: Maxim ratează deschiderea scorului după ce Cristi Munteanu respinge peste bară șutul acestuia din interiorul careului • Min. 35, 1-0: Rusmir înscrie cu un șut din 10 metri după o bâlbâială a apărării Otopeniului la o lovitură de colț a gazdelor • Min. 72: Maxim șutează la vinclu din lovitură liberă, dar Curcă face o paradă de zile mari și evită golul • Min. 90: Vali Negru este eliminat după ce îl faultează din poziție de ultim apărător pe Chico.

 

Publicat: 29 11. 2008, 08:34
Actualizat: 29 11. 2008, 08:37