Gol fantastic marcat de Jefte Betancor! Atacantul celor de la Viitorul Constanța l-a învins pe portarul celor de la Dinamo, Mihai Eșanu, cu un șut de la jumătatea terenului.
În minutul 53 al partidei dintre Farul și Dinamo, vineri seară, Jefte Betancor (28 de ani) a preluat un balon din propriul careu și s-a îndreptat în sprint către jumătatea terenului. Acesta ridică privirea, nu a fost atacat decisiv de nimeni, l-a văzut pe Mihai Eșanu ieșit mult din poartă și a tras cu sete.
Balonul a prns altitudine, Eșanu s-a repliat și se părea că va respinge șutul atacantului spaniol. Nu se întâmplă acest lucru! Portarul lui Dinamo a alunecat exact în momentul în care ar fi trebuit să respingă balonul, iar acesta s-a oprit în plasă. Gol, și 2-0 pentru Farul Constanța, care a luat o opțiune serioasă în această partidă. Tot Jefte marcase și primul gol al partidei.
VEZI AICI VIDEO CU TOATE FAZELE MECIULUI
Jefte Betancor a rămas cu cele două goluri marcate, deoarece a fost schimbat de Gheorghe Hagi în minutul 65, cu Adrian Petre. Prin cele două goluri reușite, spaniolul a ajuns la cota patru și este al doilea marcator din Liga 1, după Deian Sorescu, cu cinci reușite.
Jefte Betancor a ajuns la Farul Constanța în această vară, din postura de jucător liber de contract. Înainte de ajunge sub coordonarea lui Gheorghe Hagi, Betancor evoluase pentru o altă formație din Liga 1, FC Voluntari. Acolo, ibericul a lăsat, de asemenea, o impresie foarte bună. I-a ajutat pe ilfoveni să se păstreze în Liga 1, sezonul trecut.
În cariera sa, Jefte mai evoluase în Spania, la Las Palmas, Hercules, Eldense și Arandina, dar ș iîn Austria, la Mattersburg și SV Ried. La ultima dintre ele, în cea de-a doua ligă din Austria, Jefte Betancor reușise să marcheze 16 goluri în 30 de partide, fiind unul dintre golgeterii campionatului.
În acest moment, Jefte Betancor deține cea mai mare cotă a carierei sale, după cum precizează site-ul de specialitate Transfermarkt – 500.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER