Față de lider!

Polonezul Grzelak nu a apucat să pună bine picioarele pe tărâm românesc, că imediat a fost luat în colimator de paparazzi, aceștia surprizându-l într-un club bucureștean cu paharul în mână și holbându-se la o domnișoară care dansa lasciv în fața lui.

În ciuda imaginii cu care a debutat în presa din România, „Kojak” se bucură de aprecierea noilor săi colegi. Dintre cei trei jucători transferați de Steaua în această vară, Grzelak e fotbalistul care arată că se ridică la nivelul pretențiilor acestui club. „Deși nu e pus la punct cu pregătirea fizică, polonezul știe cu mingea, are tehnică bună, știe când să schimbe jocul, are experiență… Într-un cuvânt, e fotbalist. Cred că ne va ajuta în acest sezon”, a spus unul dintre jucători. Un altul a afirmat despre Grzelak că are și un simț al umorului desăvârșit: „La un moment dat, unul dintre preparatori îi spunea polonezului  să schimbe ritmul alergării și îi striga în engleză: „Change, Change!”, fază la care Grzelak a stârnit zâmbete după ce a răspuns că nu are bani de schimb.

În schimb, celelalte două achiziții ale Stelei, Tininho și Bibișkov, nu au reușit să impresioneze. Despre bulgar se spune că ar fi sub Kapetanos, iar Tininho nu a avut timp să arate ce poate. „Despre portughez știm și noi ce am citit prin ziare. E bun în ofensivă? Atunci să-l bage în atac”, mai spunea un alt fotbalist al Stelei.

"Grzelak nu a arătat nimic până acum ca să pot spune dacă merită numărul 10. Nu contează numărul de pe tricou, ci ceea ce poate",  Emeric Ienei fost antrenor Steaua

"Nu-l cunosc pe Grzelak. Nu știu cine este. Se poate să aibă valoare, dar nu l-am văzut!" Adrian Ilie fost jucător Steaua

 

Promisiunile celor trei achiziții

"Am venit la Steaua după ce m-am sfătuit cu prietenul meu, Golanski. Sper să am un sezon bun în România", Rafal Grzelak mijlocaș stânga

"Vreau să înscriu de cât mai multe ori și să reușesc să-mi ajut echipa să devină campioană a României", Krum Bibișkov atacant Steaua

"Sper să nu dezamăgesc conducerea Stelei, care mi-a acordat încredere transferându-mă", Tininho fundaș Steaua


Trică: "N-are păr pe cap pentru a purta numărul 10!"

Eugen Trică nu are o părere foarte bună despre noul jucător al Stelei, Rafal Grzelak, și îl ironizează, spunând că ar fi trebuit să aibă păr pe cap, pentru a merita numărul 10 pe spate. „De la Hagi, numărul 10 îi stătea cel mai bine lui Nicolae Dică la Steaua. În rest, nu am mai văzut un jucător care să merite să evolueze cu acest număr. Din ce am văzut, Grzelak nu are păr, mai trebuie să ai și păr ca să porți numărul 10”, a spus Trică la Sport.ro.

"Trică o să vadă în meciul direct ce înseamnă un număr 10. Văd că se tot ia de clubul de la care a mâncat o pâine", Valeriu Argăseală președinte Steaua

Publicat: 21 07. 2009, 09:50
Actualizat: 21 07. 2009, 09:52