Fața la joc! „Mai bine ne concentrăm pe evoluțiile echipelor decât pe arbitraj!”
Antrenorul formației Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat că nu are nicio problemă dacă la meciurile din Liga I vor fi aduși arbitri străini, însă a precizat că ar fi mai bine ca persoanele implicate în fotbal să se concentreze mai mult pe jocul practicat de echipe decât pe arbitraj.
"La noi se face prea mare tam-tam pe arbitraj. Dacă am da puțin timpul înapoi, am vedea că și Steaua, și Dinamo, echipele care au cerut aducerea arbitrilor străini, au câștigat campionate doar cu arbitri români. Sigur, n-am nicio problemă dacă sunt aduși străini, dar eu zic că mai bine ar fi să ne concentrăm mai mult pe jocul practicat de echipe decât pe arbitraj. Și asta o spunem noi, care avem mai mult de suferit din cauza arbitrajelor", a afirmat Dorinel Munteanu, conform Mediafax.
Â
Comitetul Executiv al FRF a decis, miercuri, că un meci din Liga I va putea fi condus de arbitri străini numai dacă ambele echipe solicită acest lucru. Președintele forului fotbalistic, Mircea Sandu, a declarat că șase cluburi, respectiv Dinamo, Steaua, Rapid, FC Vaslui, Universitatea Craiova și FC Timișoara, au solicitat arbitri străini, iar celelalte 12 au dorit ca meciurile din Liga I să fie conduse de români.
Â