Fatai arde de nerăbdare să revină pe teren: „Mă simt rău când nu pot să ajut echipa, mai ales că nu merge bine”
Astra are două înfrângeri în partidele din Europa League, iar Kehinde Fatai regretă faptul că nu și-a putut ajuta coechipierii în ultimele jocuri ale giurgiuvenilor din cauza unei accidentări.
„Am suferit foarte mult. Mă simt rău când nu pot să ajut echipa, mai ales că nu merge bine, chiar dacă toată lumea își dorește”, a spus Kehinde Fatai pentru Dolce Sport.
Astra va juca în această etapă împotriva celor de la Viitorul, echipa lui Gică Hagi, care are mare nevoie de puncte, fiind în lupta pentru evitarea retrogradării. Constantin Budescu crede că giurgiuvenii vor avea un meci dificil cu Viitorul, care are jucători tineri ce cresc ca valoare de la meci la meci.
„Chiar dacă ei sunt mai jos în clasament, nu o să avem un meci ușor, va fi un meci dificil cu o echipă foarte bună”, a declarat Constantin Budescu.
Partida dintre Astra Giurgiu și FC Viitorul se joacă duminică, de la 18:30, în direct pe Dolce Sport și Look Plus.