Fatherwell din Piatra! **Ceahlăul-Steaua 0-2
Steliștii au fost salvați de Kapetanos, cu zece minute înainte de final
Parcă și Pietricica s-a aplecat aseară peste stadionul portocaliu pentru a vedea minunea. Ceahlăul înapoi în Liga I, având în față Steaua reinventată a lui Bergodi.
Dorind să arate că nu există generații de antrenori, ci numai puncte de vedere, Florin Marin nu a conceput o redută în fața Stelei, ba mai mult, și-a lăsat fotbaliștii să-și folosească imaginația și entuziasmul. În aceste condiții, nemțenii au început cu tupeu confruntarea, avnd în față o Steaua un pic uimită de incisivitatea debutanților din fața sa. Câțiva centimetri au lipsit, în primele minute, să nu aducă gazdelor bucuria unui gol. Goian are însă segmentele lungi, agățând o minge trimisă spre poarta goală chiar înainte să treacă acea linie a tuturor patimilor din fotbal.
Â
Unde ai fost Grzelak?
În continuare, Steaua încearcă să aștearnă pe verdele nemțean aceleași desene din meciul cu Motherwell. Ratează prin Bogdan Stancu o ocazie mare, dar tot ce încearcă iese un pic prea strâmb care să destabilizeze echipa de roboți a lui Florin Marin. Grzelak de duminică nu a mai fost Grzelak de joi, Toja nu a prea găsit culoare pentru pasa spre vârfuri, iar acestea, Stancu și Surdu au înnotat fără spor până la pauză.
O pauză în care Bergodi nu a stat pe gânduri, mutând cu Andrei Ionescu pentru Grzelak. În aceste condiții, au reușit, în fine, să-și înghesuie adversarul în a doua parte, atacând furios un careu aglomerat și nedispus la concesii. Furios, dar un pic haotic. Traseele s-au legat greu între Toja și atacanți, în timp ce Bănel a trimis mai multe mingi în tribune. După ce Hațegan le-a refuzat un penalty, Bergodi a mutat cu Kapetanos, omul golurilor de final de meci. Iar grecul și-a confirmat renumele, punând capul la centrarea lui Surdu, dar și pentru o victorie de grafic pe Steaua
Â
Doar trei supraviețuitori
Ediția trecută de campionat, Steaua juca în prima etapă la Vaslui și pierdea cu 0-1. Din titularii trimiși atunci pe teren de Marius Lăcătuș, doar trei au mai rămas și acum în primul „11” al lui Cristiano Bergodi: Golanski, Petre Marin și Nicoliță. Pe lângă cei trei, din postura de rezervă, a mai evoluat atunci și Bogdan Stancu, titular aseară.
Â
Anti-Gigi în continuare
Suporterii Stelei veniți din București nu au uitat încă de conflictul cu Gigi Becali și l-au contestat în continuare și la Piatra Neamț. „Becali Geroge pleacă din Ghencea”, a fost una din scandările preferate ale fanilor roș-albaștri. În altă ordine de idei, patronul Stelei i-a făcut ieri o vizită părintelui Iustin, starețul Mănăstirii Petru Vodă din Neamț.
Â