Săptămâna aceasta este decisivă pentru Dani Coman, care, în cazul în care nu va semna prelungirea contractului cu Rapid, va fi lăsat să se transfere, conform spuselor lui Fathi Taher. Dani Coman nu mai face casă bună cu Copos și cu Taher, iar despărțirea dintre portar și clubul Rapid este iminentă. „Cu siguranță în această săptămână voi avea o discuție cu cei din conducerea administrativă a clubului. Eu sper ca lucrurile să se rezolve cât mai repede, pentru că nu face bine nici mie, nici clubului această situație”, spunea Coman la sosirea din stagiul de pregătire din Elveția.
Fathi Taher îl așteaptă zilele acestea la negocieri pe Coman, dar lasă să se înțeleagă că este gata să renunțe la goalkeeperul piteștean. „Cu Dani Coman nu este nimic nou. O să discutăm cu el, să vedem ce facem. Dacă vrea să semneze, bine, dacă nu, e liber să plece”, declară ferm Taher. Omul numărul 1 din poarta Rapidului este ofertat în acest moment de mai multe grupări din Liga I, printre care CFR Cluj, FC Brașov și FC Argeș. Oficialii giuleșteni sunt dispuși să-i dea drumul lui Coman contra sumei de un milion de euro, deoarece din iarnă acesta va intra în ultimele șase luni de contract, iar Rapid nu va mai încasa astfel niciun leu în urma transferului său.
Săpunaru de 6 milioane
Fathi Taher a explicat detaliile transferului lui Săpunaru la Porto. „Suma de transfer este de 6 milioane de euro plătibili în trei rate: 2,5 milioane acum, apoi 1,5 milioane și 2 milioane. Noi timp de un an de zile putem să renunțăm la primirea ultimelor două rate și să optăm pentru 50 la sută dintr-un eventual transfer al lui Săpunaru de la Porto. Dar asta este opțiunea noastră, nu a lor, să fie clar”, a declarat Taher. Poreclit de coechipieri „Sapu”, ex-rapidistul a debutat aseară în tricoul lui Porto, într-un amical cu PAOK Salonic, scor 1-0. Săpunaru a intrat în minutul 47.
” Nu este problema mea contractul lui Coman, pe mine mă interesează să batem pe Steaua și Dinamo ” – Urko Pardo, portar Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER