Faza serii în Ghencea! Fanii i-au transmis cel mai clar mesaj lui Becali! Jucătorul așteptat să ducă Steaua în primăvara Ligii
Înfrângerea suferită de Steaua pe propriul teren în fața Viitorului Constanța (2-5) i-a nemulțumit pe majoritatea fanilor care au luat drumul stadionului Ghencea duminică seară, cei mai mulți dintre ei condamnând atitudinea delăsătoare a jucătorilor trimiși în teren de antrenorul Laurențiu Reghecampf.
Rezervele Stelei nu s-au bucurat însă de prea multă simpatie nici la începutul meciului, grăitor în acest sens fiind momentul când crainicul arenei a prezentat echipele. După obicei, fiecare jucător și-a auzit prenumele la difuzoarele stadionului, iar fanii completau prin scandarea numelui. Când a venit rândul lui Filip, fanii au uitat subit numele de familie al fotbalistului venit de la Chiajna, dar crescut în Ghencea, însă au strigat din toate puterile numele unui alt Lucian, vasluianul Sănmărtean!
Lucian Sănmărtean este în capul listei de achiziții a patronului Gigi Becali, care în ultima săptămână a vorbit doar despre circumstanțele în care mijlocașul poate ajunge la Steaua.