„FC Argeș nu trebuie să sufere pentru ce a făcut patronul ei!”

Patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, sâmbătă, că nu vrea ca echipa FC Argeș să fie retrogradată ca urmare a acuzațiilor ce i se aduc finanțatorului Cornel Penescu.

"Deocamdată, nu se poate lua nicio măsură împotriva lui FC Argeș. Echipa nu e a lui Cornel Penescu, ci a lui Nicolae Dobrin, nu trebuie să sufere pentru ceea ce a făcut patronul ei. E adevărat, a fost retrogradată Juventus, dar ei au câștigat campionate cu aranjamente, ceea ce nu e cazul lui FC Argeș. Eu nu vreau ca această echipă să fie retrogradată, iar Universitatea Craiova să profite de pe urma acestui fapt. Să nu uităm că FC Argeș era una dintre cele mai curate echipe în urmă cu 6-7 luni", a spus Mititelu la postul 3TV Oltenia.

Adrian Mititelu a făcut referire și la problema stadionului "Ion Oblemenco", precizând că este foarte probabil ca Universitatea Craiova să joace la Timișoara eventualele meciuri din cupele europene. "Din păcate trebuie să luăm această decizie. Știți, este problema cu acel contract care expiră la finalul acestui an și la documentele pe care le vom depune, deoarece toate echipele cu șanse la UEFA trebuie să spună unde vor juca. Am vorbit cu cei de la Timișoara și sunt de acord să ne primească", a menționat Mititelu.

MEDIAFAX

Publicat: 25 04. 2009, 17:46
Actualizat: 25 04. 2009, 17:50