FC Botoșani joacă miercuri un amical cu Olimpia Satu Mare
Aflată în cantonament la Băile Felix, FC Botoșani își continuă seria de partide de verificare. Miercuri, 22 ianuarie, moldovenii se vor deplasa în Ungaria, lângă Debrecen, pentru un amical cu Olimpia Satu Mare, formație clasată la finalul anului trecut pe locul opt în seria a II-a a Ligii a II-a. Formația lui Tibi Csik se va deplasa special de la Satu Mare în Ungaria pentru amicalul cu FC Botoșani. Elevii lui Leo Grozavu au disputat până acum două jocuri-test în această iarnă: 5-1 cu Luceafăul Oradea II , echipă de Liga a IV-a, (joi, 16 ianuarie) și 1-1 cu Debrecen VSC, liderul campionatului maghiar (sâmbătă, 18 ianuarie).