Fundașul central Ulrich Meleke (21 de ani) a fost prezentat oficial la FC Botoșani. Transferul jucătorului din Coasta de Fildeș vine după plecarea lui Denis Haruț la FCSB.
Meleke joacă pe postul de fundaș central și a semnat un contract pe 3 sezoane, până pe 30 iunie 2024. E jucător de picior drept și e înalt de 1,81 de metri. Totodată, acesta este căpitanul U20 al naționalei Coastei de Fildeș, care s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
El a bifat 22 de meciuri în sezonul precedent pentru Kokkolan, echipă aflată în liga secundă din Finlanda.
Meleke a semnat astăzi contractul cu FC Botoșani, în prezența impresarului său, Alessandro Pezzoli. Fundașul central și-a început cariera la S.O.A., club din prima ligă a Coastei de Fildeș, apoi a mai jucat în Finlanda la Ekenas și Kokkolan. Ulterior a plecat în Israel, unde a fost legitimat la Hapoel Tel Aviv și Hapoel Bnei Lod (formație din liga secundă). La Hapoel Bnei Lod a jucat 33 de partide.
„Ulrich Sidoine Meleke a semnat cu roș-alb-albaștri
În anul 2019, ivorianul a fost foarte aproape de un transfer la echipa HJK Helsinki, însă a avut probleme cu viza și afacerea a picat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER