FC Botoșani, show în vestiar, după ce a învins campioana CFR Cluj! Cum au sărbătorit jucătorii lui Marius Croitoru | VIDEO

FC Botoșani a învins-o pe CFR Cluj, cu scorul de 2-1, și a declanșat petrecerea în vestiar după meci.

FC Botoșani și CFR Cluj s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 22 din Liga 1, iar moldovenii s-au impus cu scorul de 2-1, după ce au fost conduși.

Debeljuh a deschis scorul încă din minutul 2 al întâlnirii de la Botoșani, însă moldovenii au restabilit egalitatea în minutul 31, prin Papa, iar Roman a închis jocul în minutul 37.

FC Botoșani, petrecere în vestiar după victoria cu CFR Cluj

La finalul partidei, jucătorii lui Marius Croitoru s-au dezlănțuit, au scandat numele echipei și au sărit prin vestiar alături de întreg staff-ul.

„Strigă FC Botoșani!” s-a auzit în vestiarul echipei antrenate de către Marius Croitoru.

În urma meciului disputat la Botoșani, CFR Cluj a ratat ocazia de a deveni liderul Ligii 1 și rămâne la un punct în spatele lui FCSB, iar Universitatea Craiova, echipa de pe locul 3, se apropie la patru puncte de ardeleni.

De cealaltă parte, FC Botoșani a urcat pe locul 5, cu 33 de puncte, la egalitate cu Academica Clinceni, echipa de pe locul 6, și având cu un punct mai puțin decât Sepsi Sfântu Gheorghe, locul 4.

Marius Croitoru, fericit după FC Botoșani – CFR Cluj 2-1

„Sentimentul e unul frumos, dar tot meritul e al jucătorilor. În prima repriză, dacă aveam nevoie de mai multe goluri pentru a conduce, o puteam face lejer. Am arătat a echipă mare. Îi felicit personal, sunt niște jucători incredibil de minunați, niște caractere frumoase

Toate datele pe care le avem de la începutul anului, cred că avem cele mai puține goluri din faze fixe. De data aceasta, Dumnezeu a ținut cu noi, am avut și puțină șansă. Puteam să mai marcăm, dar la fel de bine puteam lua gol la ultima fază, când a scos Hankic”, a spus Marius Croitoru, imediat după meci.

Publicat: 08 02. 2021, 23:55
Actualizat: 09 02. 2021, 00:04