FC Botoșani riscă să își piardă un om de bază la finalul sezonului! Anunțul făcut de Hadnagy
Hadnagy spune că în proporție de 80-90% este decis să se întoarcă acasă și se gândește să mai joace un sezon la Sepsi Sf. Gheorghe, echipă nou promovată în Liga a II-a.
Atacantul botoșănean nu își dorește să înceapă cariera de antrenor. El susține că preferă să lucreze în staff-ul unui club după ce va agăța ghetele în cui.
„Antrenor nu vreau să fiu. Am văzut la Leo, e greu să fii antrenor. Mai mult cu sacoul pe mine, să stau lângă echipă. Albesc repede. Nu-mi place să fiu antrenor. Cred că nu aș fi bun antrenor. Aș fi bun un director sportiv”, a mai spus Hadnagy care a evoluat trei ani și jumătate la FC Botoșani. El consideră că perioada petrecută la formația botoșăneană a fost cea mai bună din cariera sa și că promovarea în primul eșalon a fost cel mai important moment.
„Indiferent ce hotărâre ia Attila, eu vreau să-i mulțumesc. Botoșănenii trebuie să-i mulțumească pentru ce a făcut aici. Cornel a vut un mare rol. El și-a făcut treaba cât se poate de bine pentru această echipă, s-a adaptat foarte bine, a arătat că este un băiat de mare caracter. Indiferent ce decizie ia, nu pot decât să-i urez succes, oricând să știe că are în mine un prieten. Decizia e doar la el. Vine vremea când trebuie să spui stop dar tu trebuie să știi. Și eu am decis singur chiar dacă unii îmi mai spuneau mai încearcă, nu am mai avut motivație, familia contează foarte mult, vrei să fii mai mult cu ei„, a afirmat leo Grozavu.