FC Botoșani se umple de bani la vară. Trei dintre jucătorii stranieri din lot au oferte. „Nu îi vom transfera în România”
Plamen Iliev și Michael Ngadeu (foto principal) au șanse mici de a mai continua la FC Botoșani și în sezonul viitor. Oficialii clubului au declarat că au primit oferte concrete pentru cei doi fotbaliști, dar nu vor fi cedați până la finalul acestui campionat din care au mai rămas de disputat patru etape.
În plus, Valeriu Iftime, finanțatorul clubului FC Botoșani, a declarat că din ce în ce mai mulți impresari și chiar conducători de cluburi s-au arătat interesați de argentinianul Gonzalo Cabrera (foto mic). Potrivit Transfermark.com, Michael Ngadeu este cotat la 550.000 de euro, iar Plamen Iliev și Gonzalo Cabrera au o cotă de 600.000 de euro.
„Am avut o discuție cu asociații mei din Elsaco cu privire la transferuri și la construcția echipei pentru sezonul următor. Orice jucător de la noi este transferabil, inclusiv Ngadeu, Cabrera și Iliev. Există o ofertă pentru Ngadeu, primită zilele astea. Există o ofertă concretă pentru Plamen Iliev, sunt foarte multe întrebări pentru Cabrera. Vor pleca dacă oferta este convenabilă pentru noi și pentru ei și dacă avem soluții pentru înlocuire. Eu cred că nu vom transfera jucători în România. Cabrera și Ngadeu nu vor pleca dacă ofertele vor fi sub 500.000 de euro”, a declarat Vleriu Iftime.
Cel mai căutat jucător din lotul FC Botoșani este camerunezul Michael Ngadeu. A venit din Liga a IV-a din Germania, dar s-a impus repede la FC Botoșani.
În urma evoluțiilor foarte bune, Ngadeu a fost desemnat căpitanul echipei, iar în momentul de față este considerat unul dintre cei mai buni fundași centrali din România. „Ngadeu este un fotbalist bun, cu personalitate. E un tip echilibrat, vorbește răspicat, atent. Foarte interesant că un jucător a devenit liderul grupului în doar un an. Am fost chemat de el în vestiar să le promit o motivație în plus pentru meciul cu Chiajna. Este un jucător ascultat, știe să ridice tonul. Știe vreo patru – cinci limbi”, a adăugat Valeriu Iftime.
Michael Ngadeu mai are contract cu FC Botoșani până în iunie 2017, iar Plamen Iliev și Gonzalo Cabrera sunt sub contract până în iunie 2018.