FC Botoșani și-a găsit antrenor în timp record. Cristi Popovici este „antrenorul care garantează faptul că echipa nu va retrograda”.

Caut un antrenor care să îmi garanteze faptul că nu vom retrograda” a spus pentru ProSport Valeriu Iftime, principalul finanțator al celor de la FC Botoșani, la puțin timp după ce clubul s-a despărțit de Cristi Pustai. Căutarea moldovenilor nu a fost de lungă durată, asta pentru că vineri seară, la câteva ore după ce rămăsese fără antrenor, FC Botoșani a anunțat venirea la echipă a unui nume cu care a mai colaborat. 

Crissti Popovici va conduce echipa de pe banca tehnică în ultimele etape din playout și va încerca să mobilizeze lotul pentru a scăpa de grijile retrogradării. Antrenorul care se afla sub contract cu divizionara secundă SC Bacău va fi, astfel, la al treilea mandat pe banca celor din Botoșani după colaborările din perioada 2009-2011 și 2012-2013.

E păcat că am ajuns lângă Chiajna în clasament și vom lupta alături de ei și de Voluntari pentru supraviețuire. Fiecare meci se va juca cu sabia deasupra capului. Eu cred în noi„, a spus Cornel Șfaițer, președintele clubului, înainte de numirea lui Popovici.

„Avem sigur antrenopr până luni!”

Șfaițer s-a ferit să vorbească despre numirea lui Popovici, dar a anunțat că echipa va avea un nou antrenor până luni. Foarte probabil se așteaptă ca tehnicianul să-și rezolve situația de la SC Bacău înainte de a fi anunțat oficial.

Am luat decizia de a ne despărți de Cristi Pustai pentru că lucrurile nu funcționau așa cum trebuie și chiar n-am arătat bine deloc la ultimele jocuri. Luni avem o adevărată finală cu Timișoara. Jucătorii mi-au garantat că se vor pregăti 200%. Vreau să luăm o decizie bună și să aducem un antrenor care să câștige puncte. Garantat până luni vom avea antrenor”, a spus Cornel Șfaițer.

Oficialul formației botoșănene a mai precizat că este convins că echipa sa nu va retrograde. „Mai sunt zece meciuri, zece finale pe care le mai avem de disputat să redresăm corabia pentru că am muncit mult aici cu toții. Nici nu vreau să mă gândesc la lucruri neplăcute în viitor. Vrem ca această echipă să rămână în Liga I. Avem jucători valoroși în toate compartimentele și cred că echipa asta nu își merită locul în clasament„a încheiat Cornel Șfaițer

 

 

Publicat: 02 04. 2016, 15:26
Actualizat: 02 04. 2016, 15:27