FC Brașov a transferat un mijlocaș argentinian** și a prelungit împrumuturile lui Toloza și Distefano

FC Brașov a ajuns, vineri, la un acord cu clubul chilian Union
San Felipe pentru transferul mijlocașului argentinian Miguel Angel
Gonzales (28 de ani) și a prelungit cu un sezon contractele
jucătorilor Juan Andres Toloza și David Distefano.

Toloza și Distefano au sosit în luna ianuarie la FC Brașov, de
la Union San Felipe.

„Președintele lui Union San Felipe, Raul Delgado, a fost
în aceste zile la Brașov și am ajuns la acord pentru transferul lui
Miguel Angel Gonzales, dar și prelungirea contractelor jucătorilor
Toloza și Distefano pentru încă un sezon”,
a declarat
președintele executiv al FC Brașov, Iosif Kovacs, pentru site-ul
oficial al clubului.

Kovacs a precizat că își dorește enorm ca și Robert Ilyeș să își
prelungească înțelegerea: „Ilyeș a făcut enorm de mult
pentru FC Brașov în ultimii ani, a dat totul în teren, astfel că și
noi suntem datori să facem tot posibilul să-i prelungim contractul.
Ilyeș este liderul echipei și avem nevoie de el și în sezonul
viitor”.

Mediafax

Publicat: 13 05. 2011, 21:20
Actualizat: 13 05. 2011, 21:36