FC Brașov s-ar putea întări cu un golgheter din China. Dănălache: „În cel mai scurt timp voi lua o decizie”

FC Brașov are începând de vineri dimineață doi noi jucători la antrenamente. Atacantul Cristian Dănălache (32 de ani) și fundașul Bogdan Dumitru (22 de ani) se pregătesc sub conducerea tehnicianului Vjekoslav Lokica. Primul, fost campion al României cu Unirea Urziceni, a revenit liber de contract în țară după ce în ultimii patru ani a evoluat în campionatului Chinei, unde a fost golgheterul echipei Jiangsu Sainty.

„Am venit să mă antrenez cu FC Brașov la insistențele prietenului meu Laszlo Balint. Am considerat că este mai bine să mă pregătesc cu o echipă în această perioadă, decât să mă antrenez singur. Campionatul în China s-a încheiat în luna noiembrie și doar acum echipele au început pregătirile. Sunt în discuții cu câteva echipe din străinătate, însă deocamdată, nimic concret. Este greu să revin după cinci ani în Liga 1, însă dacă nu se va concretiza nimic afară voi lua în calcul și o eventuală revenire în campionatul României, de ce nu, chiar la FC Brașov. Deocamdată mă pregătesc cu FC Brașov și în cel mai scurt timp voi lua o decizie”, a declarat, pentru Monitorul Expres, Cristi Dănălache. Acesta a mai jucat în cariera sa pentru CS Otopeni, UTA și Unirea Urziceni, iar în străinătate la Al-Ettifaq (Arabia Saudită), Bnei Sakhnin (Israel) și Jiangsu Sainty (China).

Bogdan Dumitru este în probe la FC Brașov. Fundașul a mai jucat până acum în Liga 2 la echipe precum CF Brăila, CS Otopeni, Gloria Buzău și Farul Constanța, în Liga 1 având experiența unui singur meci, la Corona Brașov.

Publicat: 16 01. 2015, 15:43
Actualizat: 16 01. 2015, 15:44