FC Brașov, sancționat cu 21.000 de lei de către Comisia de Disciplină a LPF

Comisia de Disciplină a LPF a decis sancționarea clubului FC Brașov cu penalitate sportivă în valoare totală de 21.000 de lei, acordând termen de cinci zile pentru achitarea debitelor către jucătorii Cătălin Dedu, Javier Velajos și Nuno Viveiros, informează site-ul oficial al ligii.

Membrii Comisiei de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal au admis cererile de executare formulate de către cei trei fotbaliști, sancționând clubul cu câte 7.000 de lei pentru fiecare caz în parte, în baza art.24 C, lit.a), alin.1.

Totodată, comisia a acordat un termen de cinci zile clubului brașovean pentru achitarea debitului prevăzut de Hotărârea Comisiei de Soluționare a Litigiilor.

Mediafax

Publicat: 18 12. 2013, 13:00
Actualizat: 18 12. 2013, 13:01