Partidă extrem de importantă în această seară la Brașov, de la ora 19:30, acolo unde formația lui Cornel Țălnar primește vizita Universității. Clujenii au trei puncte avans față de „stegari” și cu o victorie ar fi salvată matematic și ar încasa peste 1,3 milioane de euro din drepturile TV. Și cu o remiză formația lui Mihai Teja (35 de ani) ar face un pas mare pentru a se salva de la retrogradare. Brașovenii au nevoie de o victorie la peste două goluri pentru a trece în clasament de clujeni, însă doar la golaveraj, punctele fiind aceleași.
În tur, „șepcile roșii” au învins cu 2-0, dar în acest moment stau mult mai rău la golaveraj decât brașovenii, al treilea criteriu de departajare la finalul campionatului, după numărul de puncte și rezultatele directe.
Universitatea poate încununa la Brașov rezultatele foarte bune sub comanda lui Mihai Teja. Tânărul antrenor a făcut din „U” un club de temut în Liga I, fiind în clasamentul returului pe locul șase, peste Dinamo, Pandurii sau Mediaș și la egalitate de puncte cu CFR și Vaslui. „Ne dorim dacă putem să terminăm la Brașov campionatul. Totul e în mâinile noastre acum, nu depindem de nimeni”, a spus Mihai Teja, care etapa trecută a bătut cu 2-0 tot la Brașov, însă pe Corona.
De partea cealaltă, Cornel Țălnar se gândește doar la varianta victoriei. „Dacă până acum toate jocurile noastre au fost adevărate finale, acest meci este unul de «a fi sau a nu fi» în Liga I. Cred în valoarea echipei, ne aflăm la finalul unui retur foarte greu în care s-a muncit mult și sunt convins că o victorie ne-ar salva în proporție de 95% de la retrogradare. Suntem obligați să câștigăm și eu am mare încredere că vom lua cele trei puncte”, a declarat tehnicianul gazdelor, care nu va putea conta în acest meci pe serviciile fundașului Ricardo Machado, suspendat.
Partida este importantă și pentru golgheterul clujenilor, Valentin Lemnaru. Acesta are 13 reușite în acest sezon și speră în continuare la titlul la golgheter, acolo unde Antal este acum lider, cu 15 goluri.
Echipe probabile:
FC Brașov: Fl. Iacob – Bg. Străuț, Diogo Santos, Leko, Cr. Ionescu (cpt.) – Mateiu, Madeira – J. Szekely, Grigorie, Aganovici – A. Cristea Rezerve: V. Bordea – Vagner, Serginho, Fonseca, Davide, M. Buga, Surdu Antrenor: Cornel Țălnar Absent: R. Machado (suspendat)
„U”: Veselovsky – Ciupe, Ninu, Neag, Gercaliu – Lungu, Bucșă (cpt.) – Boutadjine, Cristocea, Max Nicu – Lemnaru Rezerve: Niculescu – Szilagyi, Kovacs, Sauvadet, Târnăcop, Borza, Machado Antrenor, Mihai Teja Absenți: Abrudan, Takacs, Calcan, Târnăcop (suspendați)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER