Turul I Europa League: Sabail – Craiova, 2-3 (Ramazanov 33, 82 / Mateiu 13, Bancu 50, M. Roman 67)
Min.90+4. Se încheie meciul de la Baku. Oltenii reușesc să câștige, 3-2, și se pregătesc de jocul retur, programat joi, 18 iulie.
Min. 89 Schimbare la olteni. Papură decide să-l scoată pe Vtăjelu din teren și-l introduce pe puștiul de 16 ani, Ștefan Baiaram.
Min. 87 – Ramazanov l-a faultat pe Bancu și e avertizat cu „galben”, în timp ce liderul oltenilor primește îngrijiri medicale.
GOOL SABAIL Min. 82 – Centrare de pe partea dreaptă, iar Ramazanov, cu capul, reușește „dubla”. VIDEO.
Min. 73 – Qaka e faultat pe linia de 16 metri, dar arbitrul Zammit dictează lovitură liberă din afara careului. Fortes execută, din poziție lateral stânga, dar șutează peste bara transversală.
Min. 72 – Debutează Alexandru Ioniță, jucătorul sosit de la CFR. A intrat în locul lui Bărbuț.
Min.68 – Roman e înlocuit de Fortes. Prima schimbare în tabăra lui Papură.
GOOL CRAIOVA Min.67 – Mihai Roman a înscris primul său gol pentru Craiova, de la revenirea la echipa din Bănie. A punctat de șase metri, după o minge venită de la Bărbuț. VIDEO
Min. 59 – Vedeta azerilor, Essien, fost star al unor forțe ca Real Madrid, Chelsea, AC Milan, iese de pe teren. În locul său a intrat Duventru.
GOOL CRAIOVA Min. 50 – Nicușor Bancu a majorat scorul, după o cursă de 30 de metri. Căpitanul Craiovei a pătruns în careu, a profitat și de greșelile din apărarea gazdelor și a șutat sec în dreapta lui Bozinovski . VIDEO
Min.46 – S-a reluat partida.
Min. 45 – S-a încheiat prima repriză. Sabail – Craiova sunt la egalitate, 1-1. Statistica primei reprize.
GOOL SABAIL Min.33 – Corner de pe partea dreaptă, doi jucători ai gazdelor trec peste minge, iar Ramazanov, decarul lui Sabail, șutează apoi din poziție centrală și restabilește egalitatea pe tabelă. VIDEO
Min. 19 – Bărbuț a tras de la 18 metri, dar portarul Bozinovski a reușit să respingă. Oltenii au avut corner.
Min. 15 – Fanii olteni domină fondul sonor al arenei din Baku.
GOOOL CRAIOVA: Min. 13 – Alexandru Mateiu a descis scorul în minutul 13. Centrare Martic de pe partea dreaptă, iar Mateiu, din poziție centrală, a reluat spectaculos, din semi foarfecă, fără șanse pentru portarul Bozinovski. VIDEO CU REUȘITA LUI MATEIU
Min 7: Martic a primit primul cartonaș galben al partidei. L-a faultat pe Ramazanov, care scăpase pe contraatac.
Min 1. – A început meciul de pe Bayil Arena din Baku, Sabail a avut lovitura de start. Marele absent al oltenilor e Cicâldău, cel mai scump jucător al românilor, cotat la patru milioane de euro. Tot lotul adversarilor costă șapte milioane de euro. Mijlocașul e menajat după EURO 2019. Oltenii îmbracă noul echipament.
Sabail: Bozinovski – Abbasov, Yunuszada, Rahimov, Erico – Cociuc, Essien, Amirguliyev – Abbasov, Ramazanov, Hamdi Rezerve: Ahmadov – Manafov, Yagublu, Baybalayev, Murandbayli, Abbasov, Duventru Antrenor: Aftandil Hajiyev
Craiova: Pigliacelli – Martic, Kelic, Acka, Bancu – Ivanov, Mateiu, Qaka – Bărbuț, M. Roman, Vătăjelu Rezerve: Popescu – T. Ferreira, Borța, Fortes, Baiaram, N. Constantin, A. Ioniță Antrenor: Corneliu Papură
18:14 Avem echipele de start. Essien e titular la gazde, în timp ce Papură l-a lăsat pe bancă pe Alex Ioniță, transferat recent de la CFR. Pe foaia de joc, Bancu apare ca fiind fundașul stânga, iar Vătăjelu în tridentul ofensiv. Există șanse ca cei doi să facă rocada după minutul 1.
Delegația olteană a decolat din Bănie cu o cursă charter și a ajuns miercuri la prânz în capitala Azerbaijanului. Din lot lipsește Alexandru Cicâldău, care mai are nevoie de o perioadă pentru a reintra în ritm, după ce a fost la Euro U21, dar și Mihăilă, Briceag și Baicu, accidentați.
Joi seara are loc antrenamentul oficial, pe arena „Bayil”, una de 5.000 de locuri, cu gazon artificial.
Delegația olteană cuprinde și mai multe legende ale Științei, „maximii” Sorin Cârțu, Silviu Lung, Nicolae Ungureanu, Gheorghiță Geolgău, Costică Donose, precum și pe Emil Săndoi sau Gică Craioveanu.
„Grande” este, ca de obicei, optimist, în privința meciului cu azerii, dar spune că mai interesat este de campionat. „Sunt mort de obosit după venirea din Spania, dar am venit în Azerbaidjan cu speranțe, cu iluzii, sper să dăm bine în ele, sunt optimist. Nu am mai câștigat un meci în cupele europene din ’93, de când i-am bătut pe feroezi (n.r. 4-0 și 3-0 cu Havnar Boltfelag). Țin minte primul gol al meu din tur, când am luat-o de la centru, am trecut de toți și au făcut penalty, iar „Balauru” Gane a dat două în retur. Alte timpuri. Sperăm să venim cu victorie de la Baku, echipa s-a pregătit foarte bine. Toată lumea mi-a spus că în amicale s-a jucat slab, dar pe mine nu mă interesează amicalele. Eu zic că suntem favoriți, dar nu-mi place asta, trebuie să arătăm pe teren că suntem favoriți. Mă tem de suprafața artificială, e incomodă, depinde dacă e de nouă generație, e foarte mult cauciuc sub iarbă, iar dacă intri în jocul lor, plătești. Essien (n.red. – starul echipei, acum la 36 de ani. Michael Essien a jucat la echipe ca Real Madrid, Chelsea, AC Milan) are experiență, a însemnat ceva în fotbalul mondial și nu e așa de urât ca Jerry Gane (râde). Avem șanse de a intra în grupe, dar pe mine mă interesează campionatul, că nu putem câștiga Europa League”, a spus Craioveanu.
În schimb, Sorin Cârțu este tranșant: „Nu avem nicio scuză dacă nu trecem de Sabail și chiar de adversara din turul doi preliminar, care probabil va fi Honved, nu echipa din Lituania”.
Bogdan Vătăjelu este optimist, deși are rezerve în privința suprafeței de joc: „Trebuie să fim încrezători și să ne gândim la meciul din Europa League. Ca fi un meci diferit, fiindcă jucăm pe sintetic, unde nu suntem obișnuiți, așa că va fi o problemă, dar dacă suntem concentrați putem câștiga în Azerbaidjan”.
Cornel Papură se teme de suprafața artificială pe care se joacă partida: „Trebuie să facem un joc bun și un rezultat bun, să ne acomodăm cât mai repede cu suprafața de joc”.
În sezonul trecut de Europa League, Craiova a fost eliminată de germanii de la RB Leipzig (1-3, 1-1), iar acum două sezoane de italienii de la AC Milan (0-1, 0-2).
Cine este FC Sabail
FC Sabail Baku este o echipă înființată în 2016 și care a ocupat locul 3 în prima ligă din Azerbaidjan în sezonul recent încheiat. Este la prima participare în cupele europene.
În lotul azerilor se află celebrul mijlocaș ghanez Michael Essien, fost la Chelsea, Real Madrid și AC Milan, dar și fundașul macedonean care a evoluat la U Craiova, Tome Kitanovski. Alți străini sunt portarul ucrainean Rybka, ex-Dinamo Kiev și Karabuk, guinezul Maudo, nigerianul Akpoveta, moldoveanul Cociuc. Antrenor este un azer, Aftandil Hajiyev.
Formația azeră se află în pregătiri în Bulgaria, la Bansko, iar săptămâna viitoare va disputa un amical cu Academica Clinceni. Totodată, U Craiova va întâlni, în stagiul din Austria, campioana Azerbaidjanului, Qarabag.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER