Fotbal Club Politehnica Timișoara SA și-a schimbat oficial denumirea în Politehnica Timișoara SA, modificarea fiind efectuată, marți, la Registrul Comerțului.
Succesul reputat de bănățeni în procesul cu italianul Claudio Zambon, anunțat la începutul anului, s-a concretizat marți și pe hârtie, schimbarea denumirii fiind efectuată și la Registrul Comerțului. Astfel, la orice nivel va juca în sezonul următor, echipa va evolua sub denumirea istorică.
„Este o consecință firească a demersului nostru juridic început acum mai bine de patru ani. E dreptul nostru câștigat, e dreptul câștigat de toți cei care au contribuit la cei 90 de ani de istorie ai acestui club. Muncim, încet-încet vom face în așa fel încât acest an aniversar să fie unul de referință, nu așa cum vor unii”, a spus Marian Iancu, președintele Politehnicii Timișoara.
Astfel, aniversarea de 90 de ani a Politehnicii Timișoara, pe 4 decembrie 2011, va regăsi clubul funcționând sub denumirea inițială.
Conducătorul clubului alb-violet așteaptă decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în cazul licenței pentru a contura viitorul echipei. „În acest moment nu ne concentrăm asupra transferurilor de jucători, nici înspre, nici dinspre club, acum suntem mai atenți la problemele juridice. Asta nu înseamnă că nu vor fi transferuri, doar că nu sunt principala prioritate. Știu că suntem în procedură de urgență la TAS, dar mi-e și teamă să mă gândesc. Nu știu ce va fi, așteptăm și vedem ce se întâmplă”, a mai spus Marian Iancu.
Vicecampioana FC Timișoara nu a primit licența pentru a evolua în sezonul 2011/2012 al primului eșalon fotbalistic, în aceeași situație fiind și gruparea Gloria Bistrița (locul 14 în Liga I), dar și FC Bihor, care a obținut pe teren promovarea din Liga a II-a. Cele trei grupări au contestat la TAS aceste decizii ale FRF.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER