FC Timișoara și FC Brașov, neprogramate la jocurile oficiale!

Probleme pentru FC Timișoara și FC Brașov! Întrunită astăzi la Casa Fotbalului, Comisia pentru Statutul Jucătorului din cadrul Federației Române de Fotbal a luat, printre altele, decizii de sancționare cu neprogramare la jocuri oficiale a unor cluburi.

Printre acestea se găsește și gruparea patronată de Marian Iancu, FC Timișoara! În plus, aceeași sancțiune a primit-o și FC Brașov, dar în urma unei decizii luate de Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor!

Și câteva grupări din ligiile inferioare sunt afectate de deciziile Comisiilor FRF: FC Arieșul Turda, CS Jiul Petroșani, CF Someșul Satu Mare, Progresul București și UTA. În plus, s-a ridicat sancțiunea de neprogramare impusă clubului Dunărea Călărași.

 

Publicat: 28 01. 2009, 18:14
Actualizat: 28 01. 2009, 18:14