FC U Craiova se interesează de fotbalistul dorit în trecut și de Gigi Becali la FCSB! Tocmai a devenit liber de contract
După Baravykas, Dima, Vorobjovas, Dangubic și Laukzemis, clubul UTA a anunțat că se desparte oficial și de Dumitru Cardoso. Atacantul de 30 de ani a sosit la Arad în luna ianuarie și s-a confruntat cu probleme medicale la gleznă la începutul aventurii sale în „alb-roșu”. După ce s-a refăcut, a fost utilizat de Ionuț Badea în centrul atacului, acolo unde Laukzemis și Ongaro nu au dat randament.
Cardoso a bifat 740 de minute în 13 partide de Liga 1 pentru „Bătrâna Doamnă”, marcând trei goluri și oferind două pase decisive. Însă, așteptările erau ceva mai mari de la fotbalistul crescut de Napoli, drept pentru care conducerea clubului UTA i-a propus continuarea mariajului pentru un salariu cu câteva mii de euro mai mic față de cel pentru care a semnat în iarnă. Dumitru Cardoso nu a acceptat și automat înțelegerea dintre cele două părți s-a încheiat.
Cardoso ar putea continua în Liga 1 la Argeș sau FC U Craiova
„Clubul nostru a ajuns la un acord de reziliere pe cale amiabilă cu Dumitru Cardoso. Îi mulţumim pentru aportul adus în ultima stagiune de campionat şi îi dorim multă baftă în următoarele aventuri!” – e anunțul oficial al UTA-ei, care mizează totul pe cartea Claudiu Keseru (35 de ani) pentru postul de număr 9.
UTA a fost cea de-a două echipă din Liga 1 pentru care a jucat Cardoso, după cele 18 luni petrecute în tricoul celor de la Gaz Metan Mediaș. FC Argeș și FC U Craiova ar fi interesate de serviciile experimentatului fotbalist, care-și petrece vacanța în Italia.