FC Vaslui, penalizată cu 8 puncte! EXCLUSIV Prima reacție a lui Codoban după decizia FRF! Răspunsul lui Porumboiu

Comisia de Disciplină a FRF a emis un comunicat prin care respinge apelul clubului SC Vaslui și ordonă depunctarea echipei moldave cu 8 puncte și interzicerea drepturilor de transferuri. Motivul îl constituie datoriile pe care clubul le are față de impresarul Codoban Tătar Ionel.

Acesta a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre situația clubului din Vaslui și a precizat că aceștia nu pot să mai facă apel la TAS deoarece au depășit termenul legal.

„Mi-au spus că nu am cum să mai recuperez banii! Bagă clubul în insolvență!”


„Îmi pare foarte rău de situația care s-a creat, dar cei de la Vaslui au plătit primele două rate din contractul pe care ei acum nu îl mai recunosc. Decizia este una irevocabilă care a fost dată în aprilie și trebuia pusă în aplicare cu mult timp în urmă. Ei nu mai pot ataca hotărârea la TAS pentru că a expirat termenul legal.

Nu vreau să comentez ce spun oficialii Vasluiului, dar domnul Damian a uitat că am semnat niște hârtii. În acest moment nu am niciun jucător sub contract la FC Vaslui.

Acum trei săptămâni am avut o discuție cu domnul Damian și mi-a spus că, dacă nu renunț la banii pe care trebuia să-i primesc, oricum nu am cum să-i recuperez. Mi-a spus că va băga clubul în insolvență și va fi imposibil pentru mine să mai văd banii”, a spus Codoban pentru ProSport.

Adrian Porumboiu a reacționat imediat după declarațiile lui Codoban și a precizat că impresarul a încasat în mod nemeritat bani de la Vaslui.

„Codoban minte în continuare. A lua o sumă de bani în mod nemeritat. Eu am sesizat acest lucru la Vaslui. Să vedem cum vor decurge lucrurile în continuare și vom decide ce vom face.”, a spus Porumboiu la Sport.ro

Adrian Porumboiu a reacționat ieri la auzul aceste vești și anunță un război împotriva FRF.

„Îi anunț eu că va fi un război greu. Nu cred că făceau acest lucru de capul lor, să iei opt puncte și să dai interdicție la transferuri”, a spus Adrian Porumboiu în exclusivitate pentru ProSport.

Publicat: 04 10. 2013, 11:57
Actualizat: 04 10. 2013, 12:16