FC Vaslui trebuie să se descurce fără Adailton:** „Nu mă retrag, iau o scurtă pauză ca să stau cu familia!” Când spune că va reveni în fotbal

La 35 de ani, Adailton spune că va face o scurtă pauză în carieră, pentru a fi mai aproape de soția sa, care-i va dărui un copil în perioada următoare.

Atacantul brazilian susține că va reveni în fotbal la sfârșitul anului, însă n-a precizat dacă se va întoarce la FC Vaslui sau va încerca să-și găsească un angajament mai aproape de casă. Adailton se află acum în Vaslui, unde a venit pentru a-și rezolva problemele și a-și lua lucrurile.

„Nu e adevărat că mă retrag din fotbal, pur și simplu este o scurtă pauză, pentru că soția mea trebuie să nască, iar familia mea este mai importantă decât banii. Momentan, plec de la Vaslui, dar în decembrie mă voi întoarce în fotbal. A fost o decizie foarte grea, dar familia primează”, a declarat Adailton pentru ProSport.

Publicat: 16 06. 2012, 20:27
Actualizat: 16 06. 2012, 20:28