FC Voluntari a anunțat transferul jucătorilor Octavian Vâlceanu (25 de ani), Mihai Răduț (32 de ani) și Salvatore Marrone (21 de ani), cărora li se adaugă Hélder Tavares (32 de ani), căruia i-a fost prelungit contractul.
Formația lui Liviu Ciobotariu a prins un sezon excelent, reușind, în premieră, calificarea în play-off-ul Ligii 1. Echipa din Jud. Ilfov nu lasă garda jos și se întărește pentru sezonul următor, când speră cel puțin să repete performanțele din stagiunea recent încheiată, când a disputat și finala Cupei României.
Conducerea lui FC Voluntari a anunțat nu mai puțin de trei transferuri în cursul zilei de vineri, când a confirmat și că lui Hélder Tavares i-a fost prelungit angajamentul.
Revelația sezonului trecut din Liga 1, FC Voluntari, a anunțat că a transferat trei jucători, pe care i-a prezentat în cursul zilei de vineri.
Portarul Octavian Vâlceanu vine de la Gaz Metan, unde a fost titular de drept până în momentul când au început problemele financiare la clubul din Mediaș.
„FC Voluntari anunță că a semnat un contract cu portarul Octavian Vâlceanu! În vârstă de 25 de ani, Octavian a mai evoluat în Liga 1 pentru formațiile Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș, pentru care a jucat în 83 de partide în Liga 1. Noul nostru goalkeeper va purta numărul 1 pe echipamentul de joc.
Clubul nostru îi urează «Bun venit!» și îi dorește să aibă parte de evoluții excelente în tricoul FC Voluntari”, se arată în comunicatul remis de ilfoveni pe pagina de facebook.
Mihai Răduț s-a alăturat și el echipei lui Liviu Ciobotariu după experiența de la Aris Limassol, la fel ca și Salvatore Marrone, care în sezonul trecut a jucat în Liga 2, pentru Miercurea Ciuc.
În plus, evoluțiile lui Hélder Tavares în stagiunea recent încheiată l-au impresionat pe tehnicianul formației din Jud. Ilfov, care și-a dat acordul ca fotbalistul originar din Capul Verde să rămână în continuare la echipă. Noua înțelegere este valabilă până la finalul sezonului care va debuta pe 16 iulie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER