FC Voluntari forțează transferul unui jucător cu prezențe în Bundesliga
FC Voluntari a pierdut meciul cu FCSB din etapa a 18-a, scor 1-2, pe stadionul ”Anghel Iordănescu”, iar formația antrenată de Mihai Teja forțează transferul unui jucător care are prezențe în Bundesliga.
FC Voluntari vrea să-l transfere pe Laszlo Sepsi, fost jucător în Bundesliga
Conform celor de la Fanatik, FC Voluntari negociază intens cu Laszlo Sepsi, fundașul stânga care în trecut a bifat prezențe la echipe precum Gloria Bistrița, ASA Târgu Mureș, FC Nuremberg, CFR Cluj, Poli Timișoara, Racing Santander, U Cluj, Benfica și Stade Rennais FC.
În prezent, Laszlo Sepsi este liber de contract, iar ilfovenii încearcă să-l convingă să se alăture echipei antrenate de Mihai Teja și să pună umărul la salvarea de la retrogradare. Fundașul stânga a jucat ultima dată în Liga 2, la Universitatea Cluj, iar din vara anului trecut nu și-a mai găsit vreun angajament.
Laszlo Sepsi a început fotbalul la Gaz Metan, iar în 2005 a fost cedat sub formă de împrumut la Rennes B în schimbul sumei de 700.000 de euro. A revenit în România în 2006 și a fost vândut la Gloria Bistrița pentru 200.000 de euro, care ulterior a luat 1,5 milioane de euro de la Benfica.
Poli Iași l-a achiziționat de la Benfica pe Laszlo Sepsi și a plătit 1,3 milioane de euro. De atunci a mai jucat pentru CFR, ASA Târgu Mureș, CFR, Nurember și din iulie 2019 e liber de contract.