FC Voluntari – Sepsi 4-2 | Cum au reacționat Bergodi și Neagoe după surpriza zilei în Liga 1
Voluntari a obținut a treia victorie în acest sezon al Ligii 1 Betano. A învins-o clar pe Sepsi Sfântu Gheorghe, 4-2, iar pentru antrenorul gazdelor, Cristiano Bergodi a fost o ocazie specială: a bifat meciul cu numărul o sută ca tehnician în prima ligă din România.
„Un cadou pentru mine din partea băieților, era meciul cu numărul o sută pentru mine. Un joc foarte important, nici nu credeam că putem să câștigăm așa clar în fața echipei de pe locul patru din Liga 1. Îi felicit pe băieți, mai ales că am dat două goluri din fază fixă în fața uneia dintre cele mai bune apărării.
Am arătat atitudine. Trebuia să jucăm 4-4-2, dar am schimbat sistemul fiindcă a fost o accidentare înainte de meci…așa Ricardinho ar fi trebuit să fie fundaș stânga, dar așa a marcat un gol foarte frumos. Când vrei să te salvezi de la retrogradare trebuie să joci cu mare, mare dorință”, a spus Bergodi la finalul meciului.
De partea cealaltă, Eugen Neagoe, antrenorul lui Sepsi a tunat: „Nu s-a întâmplat nimic…Merită felicitări Voluntariul. L-am felicitat pe Cristiano. Bravo lor! Noi am intrat pe teren crezând că doar dacă ne prezentăm câștigăm cele trei puncte…cu toate că zi de zi le-am spus: ‘Dacă nu vom fi pregătiți, cu atitudine, cu sacrificiu, nu câștigăm și așa s-a întâmplat. Nu am mai fost echipa din decembrie, cu cele 21 de jocuri bune avute. Nu putem să ne prezentăm așa cu Dinamo. Acum am intrat doar să facem act de prezență. E rușinos. Eu mă simt rușinat de modul în care am pierdut.
Binențeles că și play-off-ul e în dubii acum…le-am spus și lor să-și doreasă mai mult. Acum am pierdut rușinos, dar suntem tot cei care am avut un an foarte bun, în 2018: Le-am zis să-și revină rapid că altfel nu avem nicio șansă”