Florin Tănase (24 de ani) are șanse foarte mici să joace în meciul cu Universitatea Craiova, de săptămâna viitoare, după cum anunță Digi Sport. Conform sursei citate, unul dintre liderii vicecampioanei are probleme la gleznă și din acest motiv a ratat numeroase antrenamente.
Tănase nu a evoluat nici împotriva Viitorului, acuzând probleme medicale. S-ar părea că situația s-a agravat, iar decarul lui Bogdan Argeș Vintilă are șanse mici să facă deplasarea la Craiova, pentru meciul de pe „Oblemenco”. Oltenii vor primi vizita FCSB-ului pe 15 septembrie, de la ora 21:00. Va fi debutul oficial al lui Victor Pițurcă pe banca echipei din Bănie.
În acest start de sezon, Tănase a marcat cinci goluri și a oferit o pasă decisivă. Tănase a evoluat în 15 jocuri în prima parte a sezonului.
Înaintea meciului de la Craiova, oltenii se află pe locul 3, cu 16 puncte, la două lungimi de liderul Gaz Metan Mediaș. De partea cealaltă, FCSB se află pe locul 11, cu șapte puncte. Locul 6, ultimul care asigură prezența în playoff, e ocupa de FC Botoșani, cu 11 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER