FCSB a transferat un fundaș în ultimul moment: „L-am luat pe băiat. E pe drum”

Becali a decis să plătească 150.000 de euro pentru Iulian Cristea, astfel că fundașul Gazului va ajunge mâine sub comanda lui Mihai Teja, anunță Gazeta Sporturilor. Cristea urma să ajungă în vară la FCSB, dar după ultimele evenimente, Becali a plusat pentru că avea nevoie de încă un fundaș central.

Conform sursei citate, Becali a spus că fundașul central se va antrena mâine cu FCSB: L-am luat pe băiat! Dau 150.000 de euro. E pe drum. Vom face un alt contract. De mâine e la echipă.

Venirea lui Ionuț Larie la Gaz Metan a facilitat plecarea lui Cristea, pe care Edi Iordănescu ar fi dorit să-l păstreze până în vară la Mediaș.

Crescut la Gaz Metan, fundașul central a avut o scurtă experiență la Metalurgistul Cugir, în 2014. În actualul sezon a adunat 16 meciuri oficiale pentru Gaz Metan, reușind să înscrie două goluri și să paseze decisiv în două rânduri. Cristea poate evolua atât în centrul apărării, cât și la mijlocul terenului.

 

Publicat: 25 02. 2019, 21:00
Actualizat: 25 02. 2019, 21:21