FCSB a trecut pe lângă un transfer foarte interesant. Becali: „Eu l-am dorit, dar nu l-au vrut alții. Dacă ajunge fotbalist, cei care m-au întors din drum vor da socoteală în fața mea”. Explicațiile lui Dică

Gigi Becali a dezvăluit că Valentin Costache s-a aflat și pe radarul FCSB-ului, înainte să fie cumpărat de CFR Cluj de la Dinamo. Finanțatorul vicecampioanei spune că l-a dorit pe mijlocașul ofensiv, dar a fost întors din drum de Mihai Stoica și Nicolae Dică, iar cei doi ar putea da socoteală, în viitor, dacă dinamovistul se dovedește un fotbalist de valoare.

CFR și Dinamo au ajuns la un acord pentru transferul de un milion de euro al lui Costache, urmând ca tânărul mijlocaș să ajungă în Gruia în iarnă. Destinul său putea fi, însă, altul, deoarece Gigi Becali la- dorit la FCSB. Numai că finanțatorului i s-a transmis că transferul nu e unul oportun, iar Mihai Stoica și Nicolae Dică ar putea avea probleme în viitor: „Costache e un jucător pe care și eu l-am dorit, numai că nu l-au vrut alții. Nu întotdeauna fac ce vreau eu. Sunt momente când fac și ce spun alții. Când un jucător nu mă convinge în totalitate… îi intreb pe Dică, pe MM. Când vreau pe cineva 100%, așa cum l-am vrut pe Coman… îl iau! Costache e un jucător valoros. Din punctul meu de vedere, e fotbalist de valoare. El e copil, era luat de alții la băut. Dacă ajunge fotbalist, unii care m-au întors din drum vor da socoteală în fața mea”, a spus Gigi Becali la DigiSport.

Nicolae Dică explicat cum au decurs discuțiile despre Costache: „Au fost anumite discuții despre Costache. S-a pus la un moment dat în discuție aducerea lui, în urma evoluțiilor mai bune pe care le-a avut la Dinamo. Am vorbit cu MM și cu domnul Becali, am pus pe tapet calitățile pe care le are, i-am explicat cum jucăm noi, și asta a fost”.

Publicat: 10 11. 2017, 10:33
Actualizat: 10 11. 2017, 10:34