Atacantul Łukasz Gikiewicz (31 de ani) este într-o „vacanță” în Croația, după ce a ales să nu se mai prezinte sub comanda lui Bogdan Argeș Vintilă. Acum, polonezul e amenințat de FCSB cu desfacerea contractului, dar și cu „plata prejudiciului produs”.
FCSB a contraatacat, după ce atacantul a plecat de lângă echipă, deși se află sub contract cu vicecampioana României. Într-un comunicat de presă, vicecampionii au transmis care va fi ultimul pas pe care-l vor face în relația cu Łukasz Gikiewicz: “FCSB face următoarele precizări cu privire la situația jucătorului Łukasz Gikiewicz:
FCSB și-a îndeplinit toate obligațiile asumate față de Lukasz Gikiewicz prin contractul încheiat între părți.
De asemenea, FCSB a respectat și îndeplinit față de jucător toate obligațiile ce îi incumbă potrivit legislației sportive și civile în materie.
Cu toate acestea, Lukasz Gikiewicz și-a încălcat obligațiile contractuale asumate, refuzând să se prezinte la antrenamentele și jocurile oficiale ale echipei, conform solicitărilor staff-ului tehnic, începând cu data de 11.09.2019 și a absentat nemotivat de la antrenamentele și jocurile oficiale ale echipei începând cu data de 16.09.2019.
Pentru aceste abateri, jucătorul a fost sancționat disciplinar in conformitate cu prevederile art 42.6 din Regulamentul Disciplinar al Federației Române de Fotbal, Decizia prin care acesta a fost sancționat de către club fiind în curs de ratificare.
De asemenea, având în vedere absențele nemotivate ale jucătorului de la programul de pregătire și antrenament, precum și de la jocurile oficiale ale FCSB, începând cu data de 16.09.2019, clubul se va adresa organismelor jurisdicționale competente pentru a constata încetarea contractului încheiat între noi și jucător din culpa acestuia și obligarea domnului Lukasz Gikiewicz către FCSB la plata prejudiciului produs”, a transmis FCSB.
Atacantul nu se ascunde și publică pe rețelele de socializare imagini din Croația, acolo unde îi petrece timpul liber.
Gikiewicz a plecat în Croația, unde se relaxează înainte de a începe treaba la, probabil, o nouă echipă. Recent, fotbalistul a fost prezent la meciul Croația – Ungaria, scor 3-0, din preliminariile EURO 2020.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER