FCSB, bănuită de adversari că se dopa: „Simți niște lucruri! Latovlevici zici că era TGV” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Viorel Ferfelea (35 de ani), fost mijlocaș la Sportul Studențesc, a fost invitatul emisiunii ProSport Live și a recunoscut că a avut momente când a simțit că adversarii de la FCSB stăteau mult prea bine din punct de vedere fizic.

În anul 2010, FCSB o conducea cu 3-0 pe Napoli, în Ghencea, în grupele Europa League, însă italienii restabileau egalitatea în prelungirile partidei, când Cavani îl învingea pe Tătărușanu.

Viorel Ferfelea: „Fizic, ne-au călcat în picioare”

Viorel Ferfelea își amintește că după acel meci, el și colegii săi de la Sportul au simțit că o pot învinge pe FCSB în campionat, profitând de situația fizică și morală a roș-albaștrilor, însă au avut parte de o surpriză.

În contextul discuției despre revenirea lui Paul Pîrvulescu la Academica Clinceni după suspendarea pentru dopaj, Viorel Ferfelea susține că a simțit și el în unele situații că adversarii au fost mai buni din punct de vedere fizic, iar acel meci cu FCSB din anul 2010 este unul dintre exemple.

„Eram la Sportul, Steaua venea după meciul cu Napoli. A facut 3-3 în Ghencea. Noi ziceam «Hai că i-am prins acum că sunt obosiți, îi batem la ei, facem spectacol!». Am avut 1-0 și după, pur și simplu din punct de vedere fizic, ne-au călcat în picioare. Latovlevici zici că era TGV. A făcut în jocul ăla cred că 20 de învăluiri și centrări. Au fost foarte bine pregătiți, nu spun altceva, dar din punct de vedere fizic, am simțit că nu avem nicio șansă cu ei. Puteam să avem noi 3-0, cred că se termina 3-5. Simți niște lucruri”, a spus Viorel Ferfelea, la ProSport Live.

Cum au arătat cele două echipe în FCSB – Napoli 3-3:

FCSB: Tătăruşanu – Bonfim, Gardoş, G. Alves, Latovlevici – R. Gomes, Apostol (Angelov ’79) – Nicoliţă, Stancu (Surdu ’90+4), Tănase (Răduţ ’75) – Kapetanos
Antrenor: Marius Lăcătuş

Napoli: De Sanctis – Santacroce (Lavezzi ’46), Cribari, Grava – Maggio, Yebda (Dumitru ’86), Gargano, Vitale – Zuniga (Hamsik ’56), Cavani, Sosa
Antrenor: Walter Mazzarri

Publicat: 24 08. 2020, 11:33
Actualizat: 24 08. 2020, 15:31