FCSB a câștigat meciul cu FC Argeș, scor 2-1, disputat la Buzău, partidă din etapa a 14-a din Liga 1. Edi Iordănescu s-a făcut din nou remarcat, de această dată prin mutările câștigătoare făcute în repriza secundă. A trimis trei jucători, care au combinat decisiv la cele două goluri ale echipei sale.
Prima repriză i-a avut în prim-plan pe roș-albaștri, care au avut ocaziile importante prin Claudiu Keșeru și Ianis Stoica. Aceștia au avut însă ghinion să dea peste portarul Greab, care a făcut o primă parte foarte bună.
În mitanul secund cele două formații au pornit motoarele și au apărut ocaziile mai mari. Edi Iordănescu n-a făcut nicio schimbare până în minutul 59 când s-a hotărât să înlocuiască trei jucători. I-a trimis în teren pe Octavian Popescu, Valentin Gheorghe și Vali Crețu.
Trei minute mai târziu însă FC Argeș deschidea scorul după o eroare a lui Oaidă, care l-a scăpat din marcaj pe bulgarul Raynov.
În minutul 67 a ieșit la rampă Octavian Popescu, cel care a reluat superb de la 17 metri o minge direct în interiorul plasei laterale a lui Greab. După alte trei minute, Vali Gheorghe, cealaltă rezervă trimisă în teren în partea a doua, a înscris cu capul, după o centrare a lui Vali Crețu.
FCSB ocupă locul 3 în Liga 1, cu 27 de puncte și un meci mai puțin, în timp ce FC Argeș are 21 de puncte și e pe poziția a 9-a. Lider e CFR Cluj, cu 36 de puncte, fiind urmată de Universitatea Craiova, cu 28 de puncte.
FINAL DE MECI!
min. 90: Vali Gheorghe primește o minge pe partea dreaptă, însă șutul său trece prin spatele porții. min. 85: FC Argeș încearcă să forțeze egalarea, însă fără a-și crea ocazii importante la poarta lui Andrei Vlad. min. 70: GOOOOOL FCSB! Valentin Gheorghe reia cu capul de la 8 metri o minge venită de pe dreapta de la Vali Crețu și îi aduce pe roș-albaștri în avantaj. min. 67: GOOOOOL FCSB! Octavian Popescu, la prima atingere de balon, plasează superb mingea de la 17 metri în plasa laterală a lui Greab. min. 62: GOOOOOL FC Argeș! Oaidă îl scapă din marcaj pe Raynov, iar bulgarul înscrie fără emoții! min. 59: Trei schimbări la FCSB: Budescu îi lasă locul lui Vali Gheorghe, iar Octavian Popescu intră în locul lui Ianis Stoica. Crețu îi ia și el locul lui Haruț. min. 53: Ianis Stoica primește mingea în careu, avansează, dar trimite în portar din 7 metri. min. 46: A început repriza secundă!
PAUZĂ! min. 45: Vinicius se complică în apărare, dar degajează până la urmă în aut de margine. min. 33: Răzvan Oaidă vede cartonașul galben pentru un fault la 25 de metri de propria poartă. min. 26: FC Argeș are un corner, după ce Iulian Cristea a blocat foarte bine pe partea dreaptă o centrare a lui Tofan. min. 14: Florin Tănase reia cu capul de la 7 metri lângă stâlpul portarului, dar Greab reține în doi timpi. min. 10: Keșeru trimite din mijlocul careului, mingea e atinsă de Miguel, dar Tofan respinge de pe linia porții un balon pe care scria gol. min. 9: Fatai pleacă pe contraatac, dar pasează imperfect în lateral și FCSB recuperează balonul. min. 4: Miguel trimite cu capul peste transversala lui Andrei Vlad. min. 1: A început meciul! FCSB are lovitura de start.
Vezi VIDEO cu golurile partidei!
FCSB: A. Ivan – Haruț, Vinicius, I. Cristea, Radunovic – Olaru, Oaidă, Fl. Tănase – I. Stoica, Keșeru, Budescu Rezerve: Straton, V. Crețu, Șut, Oct. Popescu, Dumiter, V. Gheorghe, Perianu, Musi, Cordea
FC Argeș: Greab – Tofan, Turda, J. Miguel, Mușat – Meza Colli, Raynov – Isfan, I. Șerban II, Latovlevici – Fatai Rezerve: Croitoru, Telcean, Moisie, Boldor, Viana, Teles, Honciu, Dumitrașcu, Palic
Arbitru: Antonie Andrei (Bucureşti) / A1: Gheorghe Bogdan (Bucureşti), A2: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe)
Cele două formații au obiective diferite. Roș-albaștrii trag tare să se apropie de liderul CFR Cluj, care are 36 de puncte, cu 12 mai multe decât FCSB care are și un joc mai puțin. De partea cealaltă, FC Argeș are 21 de puncte și-și dorește să prindă un loc de play-off.
Meciul dintre FCSB și FC Argeș se va disputa pe stadionul din Gloria din Buzău.
„Am fost dorit aici cu insistență, mi-au fost acceptate condițiile, s-a dorit aducerea mea, trebuie să satisfac suporterii, patronul, să-i mulțumesc și să-i răsplătesc încrederea. Drumul e lung până la titlu, adversarii sunt foarte competitivi. Nu ne va fi ușor. Am un contract, vin în fiecare zi cu multă determinare, ambiție, entuziasm.
Dacă va veni o zi în care patronul nu va mai fi mulțumit, atunci mă va apela și vom discuta despre viitorul relației noastre. Am încredere mare în acest grup de jucători. Sunt semnale de progres pe care le primesc de la antrenamente. Cu toate astea, venim după 6 victorii, e ciudat ca după 6 victorii să vorbim despre probleme. Ce ar însemna ca echipa să piardă un joc?”, a declarat Edi Iordănescu, antrenorul celor de la FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER