FCSB, invitată să joace în weekend pe terenul unde a pierdut titlul în sezonul trecut
Poli Iași și FCSB s-ar putea întâlni într-un meci amical, la sfârșitul acestei săptămâni, posibil datorită pauzei generate de meciurile echipei naționale. Oficialii echipei moldovene i-au invitat pe cei de la FCSB în Copou, conducerea vicecampioanei urmând să dea un răspuns până în cursul serii. În cazul în care trupa lui Nicolae Dică nu va onora invitația, Poli va juca, sâmbătă, cu Zimbru Chișinău.
„La sfârșitul acestei săptămâni vrem să jucăm un amical cu o echipă puternică, de aceea ne-am gândit la FCSB. Am luat legătura cu domnul Valeriu Argăseală și i-am invitat în Copou pentru un meci amical, sâmbătă. Așteptăm răspunsul până după-amiază. În cazul în care nu vor accepta să vină la Iași, ar mai fi varianta să ne deplasăm noi la București. Dacă va pica varianta FCSB, vom juca un amical cu Zimbru Chișinău, echipă care s-a arătat dispusă să vină la Iași”, a declarat președintele executiv al Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie.
După meciul amical de sâmbătă, jucătorii ieșeni vor primi liber până luni din partea antrenorului Flavius Stoican. Duminică, conducerea Iașiului intenționează să organizeze o excursie la Putna pentru jucători și staff.
În acest sezon, FCSB a câștigat cu 4-0 meciul de la București cu Poli Iași, cu golurile marcate de Ghonere (24, 58), Man (86) și Moruțan (90+3). În ediția trecută a Ligii 1, echipa moldoveană a învins-o la Iași pe FCSB cu 1-0 contribuind decisiv la pierderea titlului de bucureșteni.