Jucătorii de la FCSB fac cu schimbul în ceea ce privește prezența la antrenamentele bazei de la Berceni. Gigi Becali a dat ordin ca în fiecare zi 3-4 jucători să se prezinte la antrenamente și să facă mereu cu schimbul pentru a fi cât de cât în formă la reluarea sezonului.
La antrenamentul de marți dimineață au participat patru jucători steliști: Lucian Filip (29 de ani), Ovidiu Popescu (26 de ani), Valentin Crețu (31 de ani) și Răzvan Oaidă (22 de ani).
Jurnaliștii ProSport i-au surprins astăzi pe cei patru fotbaliști care s-au pregătit sub comanda preparatorului fizic, fiind destul de relaxați, deși situația în țară e încordată din cauza pandemiei de coronavirus.
Astfel, se confirmă informația oferită de ProSport, conform căreia jucătorii FCSB vor relua pregătirile pentru continuarea sezonului din Liga 1.
Vineri și luni fotbaliștii antrenați de Bogdan Vintilă au fost testați pentru coronavirus. Toți au ieșit fără probleme și Gigi Becali a anunțat că începând cu această săptămână jucătorii vor reveni la antrenamente, însă nu toți: „După ce au fost testați urmează să facă antrenamente câte 6, 3 pe un teren, 3 pe altul ca să respectăm ordonanțele. Nu vor fi mai mult de 3 jucători pe un teren pentru a se menține distanțarea socială”.
„Am spus că în mai şi cel mai bine în mai, de ce? După ce stagneaza starea de urgenţă o să avem perioadă 2 săptămâni de pregătire şi la 20 mai-25 mai să începem campionatul. Trebuie să se iasă pentru că nu e aşa mare pericolul la noi” – Gigi Becali, patron FCSB
Andrei Vlad
Toma Niga
Valentin Crețu
Iulian Cristea
Andrei Miron
Aristeidis Soiledis
Ionuț Panțîru
Lucian Filip
Dragoș Nedelcu
Ovidiu Popescu
Ionuț Vînă
Răzvan Oaidă
Olimpiu Moruțan
Darius Olaru
Ovidiu Perianu
Dennis Man
Florin Tănase
Florinel Coman
Adrian Niță
Adrian Petre
Bogdan Planic n-a acceptat prelungirea contractului și a fost anunțat să-și caute echipă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER