FCSB, out de pe Arena Națională! Scenariul negru pentru echipa lui Becali. Care e planul de rezervă
FCSB va fi nevoită să plece din nou de pe Arena Națională. În vară, echipa roș-albastră a părăsit „terenul propriu” pentru că pe cel mai mare stadion al țării au susținut concerte Ed Sheeran și Metallica, iar la anul situația se poate repeta. Celine Dion va face show la data de 29 iulie 2020 pe Arena Națională, iar în cazul în care FCSB se va califica în cupele europene, va trebui să-și caute alt stadion pentrua putea activa. În acest sezon, clubul condus de Gigi Becali a evoluat în jocurile internaționale la Giurgiu, pe arena Astrei, iar în campionat a disputat duelurile, considerate „acasă”, la Pitești.
- Dacă FCSB se va califica în cupele europene va evolua în turul 1 preliminar, iar primele meciuri din această fază a competiției ar urma să aibă loc la datele de 7/8 iulie şi 14/15 iulie 2020 – în prima rundă din preliminariile Ligii Campionilor. Meciurile din turul 1 al Europa League vor avea loc la datele de 9 şi 16 iulie 2020.
Becali vrea ca FCSB să joace pe Arcul de Triumf
„Nu știu dacă o să mă duc să joc pe Ghencea, trebuie să-mi facă un preț bun ca să mă duc să joc acolo. Am stadionul ‘Tineretului’ Arcul de Triumf, o să mă duc să joc acolo. Ce îmi trebuie mai mult? La meciurile cu echipe mici am nevoie de 10 – 15 mii de locuri. Nu-mi trebuie mai mult, iar partidele importante le joc pe Arena Națională. Acum să vedem, cine îmi face un preț mai bun, acolo joc. Ei trebuie să facă bani cu Ghencea și trebuie să-mi facă ofertă ca să mă duc acolo, să-mi facă ei mie”, a spus recent Gigi Becali.