FCSB pleacă de pe Arena Națională. Motivul pentru care meciul cu FC Botoșani se va juca în afara Bucureștiului

Pentru prima dată după mult timp, FCSB nu va juca un meci considerat „acasă” pe Arena Națională. Partida cu FC Botoșani, din etapa a șaptea a Ligii 1 Betano (2 septembrie, ora 21:00) se va disputa la Voluntari, pe arena „Anghel Iordănescu”.

Motivul din spatele deciziei, anunță site-ul digisport.ro, e legat de starea deplorabilă a gazonului de pe cel mai mare stadion al țării și teama oficialilor de la FCSB că acesta nu va rezista, în condițiile în care meciul cu FC Botoșani e programat la doar trei zile după returul de foc cu Rapid Viena (joi, 30 august, ora 21:30).

De altfel, problemele cu suprafața de joc de pe Arena Națională sunt unele foarte vechi și au apărut în momentul în care echipa patronată de Gigi Becali nu a mai primit acceptul de a se ocupa de ea. Nervos, Gigi Becali a avut o ieșire nervoasă: „Dă-mi, mă, mie Național Arena să mă îngrijesc de ea. Că nu fac eu avere din stadionul vostru, eu îl administrez și pun iarbă ca lumea. Să am gazon, bă, fraților. Mă doare sufletul, joc pe mocirlă mereu. Așa a fost și cu Ghencea, nu mi-a mai lăsat mie stadionul ca să nu mai joace nimeni pe el. Așa e în România: se uită să nu facă nimeni treabă. Să se facă licitație, particip și eu și administrez eu Arena Națională”, a spus finanțatorul FCSB, care a profitat, acum, de relația foarte bună pe care o are cu finul său Florentin Pandele, primarul din Voluntari, și și-a dus echipa într-un scurt periplu în Ilfov.

Publicat: 28 08. 2018, 17:52
Actualizat: 28 08. 2018, 17:53