FCSB poate merge direct în Champions League, iar CFR în Europa League. Scenariul care poate fi luat în considerare de UEFA

FCSB ar putea merge direct în Champions League, iar CFR Cluj să joace în Europa League în sezonul următor, toate acestea dacă e pus în practică scenariul UEFA.

UEFA este pregătită să ia măsuri importante din cauza pandemiei de coronavirus care a afectat toate echipele din lume, iar în cazul în care competițiile interne nu pot fi încheiate pe teren și vor fi suspendate definitiv din cauz COVID-19, est posibil ca UEFA să țină cont de coeficientul la calificarea echipelor în ediția 2020 – 2021.

Cum poate merge FCSB direct în Champions League

În cazul în care UEFA va pune în practică acest scenariu, atunci FCSB ar fi înaintea CFR-ului în acest top și visul lui Gigi Becali s-ar îndeplini. Formația roș-albastră ar juca în Champions League, iar gruparea antrenată de Dan Petrescu în Europa League, chiar dacă va termina pe locul 1.

Jurnaliștii de la Het Laatste Nieuws și The Sun susțin că este posibil ca forul continental să apeleze la coeficientul UEFA pentru a decide echipele calificate pentru ediția viitoare a Champions League și Europa League și să nu țină cont de clasamentele actuale.

„În asemenea circumstanțe, Ceferin ar fi sugerat ca fiecare federație să prezinte o listă cu echipele pentru Europa, dar unele foruri nu ar vrea să ia ele decizia, pentru a nu intra în conflict cu propriile cluburi. Cerând să fie folosit coeficientul UEFA, care este realizat pe o perioadă de cinci ani. Acesta să fie factorul cheie”, a dezvăluit The Sun.

FCSB, echipa clasată pe poziția a doua în clasamentul din Liga 1 cu 26 de puncte, are un coeficient UEFA mai bun decât CFR Cluj. Echipa roș-albastră are 20.500 de puncte (locul 75 în ierarhia generală), iar campioana României are 12.500 de puncte (113 în Europa).

Publicat: 22 04. 2020, 13:56