FCSB se desparte în vară de cinci jucători! Cine sunt fotbaliștii care se află pe „lista neagră” a patronului Gigi Becali și care este numele surpriză

Gigi Becali face din nou curățenie, iar în vară vor pleca 5 jucători de la FCSB. Lista celor care au bagajele făcute cuprinde și un nume surpriză: Vali Crețu, fundașul care acum patru luni a debutat la echipa națională, la 31 de ani. Patronul speră să facă și o afacere și să-l vândă în străinătate pe căpitanul Florin Tănase.

A fost ședință mare la FCSB înaintea partidei cu FC Botoșani. Patronul Gigi Becali, managerul general Mihai Stoica și antrenorul Toni Petrea au stabilit numele celor cinci jucători care vor pleca în vară de la echipă. Este vorba de fotbaliști cărora le expiră contractul și cărora nu li s-a propus o nouă înțelegere.

Din apărare vor pleca trei fotbaliști: Vali Crețu, Aristidis Soiledis și Lucian Filip, pe care roș-albaștrii voiau să-l folosească pe postul de fundaș central, susține Telekom Sport. Situația lui Crețu este ciudată. A fost titular în prima parte a sezonului, a ajuns la echipa națională, dar a ieșit brusc din grațiile patronului.

Sunt șanse mari să plece și doi jucători din atac: Alexandru Buziuc, „pariul” patronul Gigi Becali, dar și Ante Vukusic, jucătorul despre care Helmut Duckadam a spus că este convins că este „lucrat” de coechipieri.

Este foarte interesant faptul că FCSB i-a propus un contract, pe doi ani, lui Cătălin Straton, rezerva lui Andrei Vlad. Săptămâna viitoare se vor pune la punct toate detaliile și vor fi semnate documentele.

Florin Tănase, gata de un transfer în străinătate

FCSB s-ar putea despărți în această vară și de Florin Tănase, jucătorul care a înscris 15 goluri în 20 de etape. Căpitanul este monitorizat de câteva formații din străinătate și ar putea pleca dacă Gigi Becali va primi o ofertă care să-i convină.

„Nu pot să spun numele unei echipe în acest moment pentru Florin Tănase. Da, sunt şanse destul de mari să plece în America, dar totul depinde de valoarea ofertei pe care pot să i-o aduc lui Gigi Becali. Şi, bineînţeles, dacă şi Gigi va fi de acord.

Cred că poate fi vorba despre 3,5 – 4 milioane de euro şi atunci toate părţile pot fi mulţumite”, a zis Giovanni Becali, potrivit Fanatik

Publicat: 28 02. 2021, 21:01
Actualizat: 28 02. 2021, 21:10