Gigi Becali a anunțat că Artur Jorge, fundaș central portughez de 22 de ani, va ajunge, marți, la București, pentru a semna un contract pe un an cu FCSB, după ce a fost împrumutat de la SC Braga, echipa care l-a și format.
Inițial, informațiile din presa portugheză au vorbit despre venirea lui Jorge la Dinamo, dar finanțatorul FCSB a dezvăluit că nu s-a pus problema ca lusitanul să semneze cu gruparea din Ștefan cel Mare, el urmând să joace la vicecampioana României până la finalul acestei stagiuni. Conform înțelegerii, FCSB îl va împrumuta pe Artur Jorge pentru un an și, în cazul în care stoperul va confirma, va putea fi cumpărat dacă Becali va plăti 700.000 de euro: „E jucătorul nostru, mâine vine la București să semneze! N-a fost vorba să vină la Dinamo, a fost o neînțelegere! El trebuie să vină la București ca să semneze cu noi, nu cu Dinamo. Îl luăm împrumut un an și avem opțiune de cumpărare apoi, trebuie să dăm 700.000 de euro. Nu știu momentan cine-i va plăti salariul, ne vom înțelege”, a spus Becali, pentru ProSport.
La scurt timp după ce Gigi Becali a confirmat că s-a înțeles cu Braga pentru împrumutul lui Artur Jorge, Nicolae Dică a vorbit și el despre situația fundașului: „Suntem în discuții cu el, sperăm să reușim să-l aducem”, a spus Dică, în conferința de presă susținută înaintea meciului de la Sporting.
Cotat la un milion de euro de site-ul transfermarkt.de, Artur Jorge Marques Amorim e un produs al academiei lui SC Braga, dar a strâns doar 28 de meciuri la echipa mare a clubului portughez, fiind împrumutat, de-a lungul timpului, la Vilaverdense și Freamude. În vara acestui an, stoperul înalt de 1,86 metri a fost împrumutat la echipa lui Mircea Rednic, Royal Mouscron, dar s-a întors la Braga după doar câteva săptămâni petrecute în Belgia.
Totuși, Artur Jorge vine după un sezon 2016/2017 bun, în care a prins 20 de meciuri pentru Braga în campionatul Portugaliei, dar și două în Europa League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER