Anunț despre războiul FCSB – Steaua! Ce se întâmplă la noua arenă din Ghencea: „Stadionul e al României! Atât de mulți bani are Armata?”
Disputa în privința dreptului de a juca în Ghencea a celor de la FCSB e comentată acum de Victor Becali, fost impresar și văr cu Gigi Becali. Acesta susține că noul stadion ar trebui folosit de orice echipă care paote plăti închirierea.
FCSB evolua în meciurile considerate pe teren propriu pe Arena Națională, dar trebuie să părăsească temporar locul, aici urmând a se desfășura un turneu DOTA 2. Organizatorii competiției respective au achitat 500.000 de dolari pentru a închiria cel mai mare stadion al țării.
Mai mult, cei de la CSA Steaua au găsit o variantă de a bloca FCSB în Ghencea. Șefii secției de rugby a roș-albaștrilor le-au cerut celor de la U Cluj să dispute meciul în Ghencea, deși programul competițional stabilea ca duelul să aibă loc în Ardeal.
Anunț despre războiul FCSB – Steaua! Ce se întâmplă la noua arenă din Ghencea: „Stadionul e al României! Atât de mulți bani are Armata?”
FCSB va juca la Buzău sau Giurgiu, principalul criteriu al echipei finanțate de Gigi Becali fiind calitatea suprafeței de joc.
Care e prioritatea în privința stadionului din Ghencea? Folosirea de către echipele de fotbal și rugby ale clubului Steaua. În plus, echipa națională (fotbal sau rugby) are întâietate.
„Atât de mulți bani are Armata încât nu vrea să închirieze?! Nu e normal ca FCSB să joace la Buzău! MApN e al României, stadionul e al României. Nu e doar al unei părți din România.
Dacă era un stadion privat, puteau să spună: «Nu vreau!». Dar dacă nu e… Că și pe Arcul de Triumf zice nu știu cine că nu vrea să se joace fotbal. Fă tu, Federația de Rugby, stadion… Sunt răutăți! Când oamenii ajung în funcții se cred stăpâni. Dar funcțiile nu sunt permanente.
Legea… MApN are legea lui? Dacă Armata făcea stadionul, tot al țării era. Armata nu e stat în stat. E făcut din bani publici și dat în administrația CSA Steaua. Dar asta nu înseamnă că nu poate să joace altcineva”, a declarat Victor Becali la Digi Sport.